(transcrierea editorialului vorbit din cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”)
Autor: Daria Gușă
În ultimele două săptămâni, am avut două drone ce au scandalizat opinia publică din România: una rusească, prăbușită peste un bloc din Galați, după ce a fost deviată de ucraineni, urmată de declarația „mărinimoasă” a lui Zelensky, care s-a oferit să apere România de aceste drone rusești, deviate chiar de el; alta, de proveniență ucraineană – spun acum aproape toate sursele – de tip Sea Baby, care a străbătut 7 km prin Portul Constanța înainte să se autodetoneze într-o zonă cu terminal petrolier și depozite de combustibil și de azotat. Toate analizele serioase, de până acum, indică faptul că ucrainenii știau că această dronă ar putea avea consecințe dezastruoase pentru România și, posibil, chiar și-au dorit un astfel de dezastru.
Ministrul Apărării a recunoscut cu o mare sinceritate că România nu are echipamente pentru detectarea dronelor maritime în larg, deci avem două atacuri, din aceeași direcție, pe teritoriul aceleiași țări, iar răspunsul oficial al României a fost, în esență, tăcere, confuzie, învinovățirea Rusiei și un comunicat general despre adaptarea la noile realități tehnologice ale războiului. Asta în timp ce, la Sankt Petersburg, Putin transmitea românilor calde urări și vorbea despre fraternitatea ortodoxă. Vă amintesc și că, anul trecut, la Anchorage, marile puteri par să fi pus pe masă o redesenare a sferelor de influență, care ar lăsa majoritatea Europei de Est, inclusiv pe noi, în brațele Rusiei, și să nu uităm nici că americanii nu au trimis niciun fel de mesaj pozitiv substanțial la adresa României de când a ajuns Trump la putere, doar mesajul superficial al președintelui Donald Trump că relațiile cu România sunt foarte bune, ascuns într-o mare de critici formulate de ceilalți membri ai administrației lui la adresa României.
Ca să fim foarte clari în privința situației în care ne aflăm: Marea Neagră ar trebui să fie un activ strategic al României în politica noastră externă. Pe lângă resurse și posibilitățile de proiecte geopolitice regionale sau de hub de tranzit, vedem că este centrul de greutate al luptei geopolitice din Europa. Avem a doua flotă din regiune, după cea turcă, avem Constanța, cel mai mare port de la Marea Neagră, unul dintre cele mai importante din Europa, avem rezerve de gaz offshore care ar putea schimba poziția noastră energetică, avem Canalul Dunăre-Marea Neagră, avem o poziție care ne face poarta naturală a Europei către Caucaz, Asia Centrală și mai departe. Deci am putea fi un mare actor în toate discuțiile referitoare la coridoarele de conectivitate euroasiatică, disputate larg în toată lumea, la nivel foarte înalt. În teorie, suntem un actor regional extrem de important; în realitate, însă, suntem un actor care nu are vreo doctrină proprie pentru Marea Neagră, care cedează proiectele geopolitice celorlalte state sau multinaționalelor care vin în România. Nu avem capacitatea de a detecta amenințările maritime, darămite de a le neutraliza, și nu avem vreo politică externă coerentă față de Rusia, țară cu care, indiferent de cum se va termina războiul din Ucraina, vom rămâne vecini la Marea Neagră pentru următorul secol.
Pentru Rusia, controlul Mării Negre este o prioritate existențială. De mult se vehiculează termeni ca Mare Nostrum sau „Marea Neagră – lac rusesc”. Este evident că trebuie să colaborăm cu rușii în mod pragmatic pentru a păstra măcar puțină influență în Marea Neagră, dacă nu dorim și energie ieftină. Marea Neagră înseamnă pentru ruși acces direct la Mediterană, prin Bosfor, îi ajută la proiecția de putere către Orientul Mijlociu și către Africa, înseamnă securitatea flotei de la Sevastopol și, nu în ultimul rând, controlul rutelor de export pentru cereale și energie. Înainte de războiul din Ucraina am avut anexarea Crimeei, iar încă din 2022, în cadrul războiului, rușii au pus mâna pe Mariupol și Berdiansk. Deci este evident că rușii au împărțit deja cu Turcia influența asupra Mării Negre printr-un condominium în care ei sunt parteneri majoritari — că tot a fost „condominium” cuvântul săptămânii, parcă, la Gold FM.
Dar chiar dacă, din punct de vedere logic, ar trebui să ne concentrăm cât mai mult pe menținerea unei relații măcar cordiale cu Rusia în contextul acestui război, am rămas singura țară din zonă care acționează total contrar intereselor proprii. Polonia are o relație tensionată la nivel discursiv cu Moscova, dar o relație pe care și-o permite datorită apropierii de SUA. Americanii clar vor menține Polonia sub axa lor de influență și astfel Polonia își permite să critice dur și Ucraina, într-adevăr, majoritar pe linia glorificării nazismului și prin acțiuni simbolice, ca deposedarea lui Zelensky de Ordinul Vulturului Alb, cea mai înaltă distincție de stat a Poloniei, dar totuși arată că nu acceptă toate derapajele regimului de la Kiev, Varșovia declarând, prin prim-ministrul Donald Tusk, chiar astăzi, că rămâne fermă împotriva acordării oricărui tratament preferențial Kievului. Țările Baltice au acceptat demult că sunt sub control extern al Finanței Mondiale; acolo avem și o istorie mai complicată cu Rusia, dar sunt oricum state mici de la care nu existau așteptări prea mari atunci când vine vorba de politică externă, și măcar excelează astfel din punct de vedere economic, prin ajutorul Finanței Mondiale, comparativ cu potențialul lor real mult mai mic. Ungaria are relații pragmatice cu Rusia, iar până și sub conducerea lui Magyar nu vedem vreo mare ostilitate față de Moscova. Ungaria și-a ridicat vetoul asupra cererii Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană doar după ce rușii au spus public că sunt de acord cu aderarea Ucrainei la UE. Bulgaria a anunțat, săptămâna aceasta, că nu va mai trimite arme Ucrainei, atât prin Ministrul Apărării, cât și prin prim-ministru, deci a luat o poziție foarte clară pro-pace, nu neapărat pro-Rusia, cum ar fi putut face și România, având în vedere istoria de mediator. Grecia, în cazul dronei navale ucrainene ajunse în apropierea insulei Lefkada, a tratat incidentul cu maximă seriozitate și a solicitat explicații oficiale, a formulat proteste diplomatice, obținând astfel măcar scuze de la Kiev și rămânând și în grațiile Bruxelles-ului. Moldova este un stat mic care acționează și el anti-Rusia, dar are un obiectiv geopolitic clar: alăturarea la UE. Și putem continua această listă cu toate statele Europei de Est, dar concluzia este aceeași.
România este singura țară care acționează în mod echivoc contrar intereselor naționale, prin susținerea fără limită a Ucrainei și ostilizarea Rusiei, în condițiile mesajelor neutre sau chiar calde venite de la Putin. Există o diferență între a accepta și chiar a susține politicile Uniunii Europene și autodistrugerea în numele Ucrainei, o țară despre care nu putem afirma că a făcut vreun bine României, ba chiar putem afirma că a dorit să facă rău în mod voit României și românilor în contextul incidentelor cu cele două drone din ultimele săptămâni, mai ales luând în considerare posibilitatea distrugerii portului Constanța și lipsa unor justificări convingătoare din partea autorităților care să exonereze Ucraina de vreo vină, pe lângă răul pe care l-am acceptat singuri de la începutul războiului, aici mă refer la îndatorare, la chinul economic la care suntem supuși, pe lângă chinul diplomatic și geopolitic, și la tratamentul aplicat minorității române din Ucraina.
Și în încheiere vreau să fac referire și la titlul editorialului, „#SupusaKievului”: prin nesancționarea niciuneia dintre aceste acțiuni ale Ucrainei la adresa noastră, ba chiar continuarea laudatio-ului la adresa Ucrainei, inclusiv în contextul întâlnirii B9, de luna trecută, unde Zelensky a fost prezent, nu se anunță de fapt și o viitoare lipsă de politică externă a României la Marea Neagră? Nu cumva am acceptat ca beneficiile ce ar fi trebuit să ni se atribuie demult, ce ar fi trebuit să i se atribuie României demult din prisma locației strategice, să-i revină Ucrainei după terminarea războiului — practic înlocuirea României cu Ucraina ca hegemon geopolitic regional european în zona Mării Negre, pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei și viitoarea ei aderare la UE, acum acceptată de Rusia? Altfel, nu ne putem explica abandonarea potențialului geopolitic al României.
