În mai 2026, peisajul geopolitic global a fost redefinit de două filozofii divergente ale violenței.
Pe de o parte, Federația Rusă își continuă activitatea lentă și de uzură în Ucraina – un conflict definit de o gestionare prudentă a „liniilor roșii” occidentale.
Președintele Putin o conduce ca pe o „operațiune militară specială”, în esență un „război limitat”.
Pe de altă parte, Israelul a adoptat un model de război de mare intensitate, de tip „pământ pârjolit”, în Gaza și Liban, caracterizat prin dezmembrarea sistemică a vieții urbane și o ignorare totală a controlului escaladării.
Contrastul nu este doar tactic; este un dezacord fundamental cu privire la utilitatea reținerii în războiul secolului XXI.
În timp ce Rusia tratează escaladarea ca pe ceva ce trebuie calibrat, Israelul o tratează ca pe o barieră de spulberat.
Modelul rusesc: Uzură calibrată
Până la mijlocul anului 2026, abordarea rusească în Ucraina a evoluat ca un „război de uzură”. După „lovitura fulger” eșuată din 2022, Moscova s-a retras în doctrina „răbdării strategice”.
Rusia folosește un „baraj de artilerie progresiv”. Spre deosebire de „urbicidul” (n.t. – concept care descrie distrugerea deliberată a unui oraș, vizând atât mediul construit – clădiri, infrastructură -, cât și țesutul social, cultural și relațional al acestuia) structural al Israelului, distrugerea rusească este adesea un produs secundar al unei linii de front ce avansează lent.
A evitat cu grijă să vizeze populația civilă și a redus la minimum pierderile de vieți omenești în rândul civililor.
În recentul său răspuns la atacul cu drone al Ucrainei asupra Colegiului Pedagogic Starobilsk, care a ucis 21 de adolescente ce dormeau în Lugansk, pe 22 mai, Rusia a lansat peste 600 de rachete și drone asupra Ucrainei, provocând moartea a doar 4 ucraineni.
Evident, atacul nu a fost conceput pentru a maximiza numărul de victime civile.
Conform ISW, începând cu aprilie 2026, forțele ruse au câștigat doar 17 mile pătrate într-o săptămână de intensitate ridicată, ilustrând o abordare prin care teritoriul este filtrat prin artilerie, în loc să fie curățat prin bombardament fără discernământ.
„Reținerea” Rusiei – eșecul de a distruge complet Kievul sau Liovul – este o alegere politică calculată.
Moscova nutrește încă un sentiment de „frăție slavă” și consideră Kievul mama tuturor orașelor rusești și locul de naștere al statalității sale (Rusia Kieveană).
Încearcă să evite „pârlirea” Ucrainei și transformarea ei într-un morman de moloz. Rusia dorește, de asemenea, să proiecteze imaginea unei puteri globale majore responsabile.
Totuși, sentimentalismul Moscovei nu este reciproc cu cel al Ucrainei, care a atacat Moscova cu o frecvență tot mai mare și a afectat interiorul profund al Rusiei, inclusiv triada sa nucleară.
Pe 1 iunie 2025, Ucraina a lansat Operațiunea Spiderweb, o operațiune secretă majoră, care a utilizat roiuri de drone localizate pentru a ataca 5 centre aviatice majore cu rază lungă de acțiune pentru bombardierele strategice nucleare rusești.
Ucraina a atacat în repetate rânduri instalațiile radar strategice de avertizare timpurie care formează coloana vertebrală a rețelei de apărare nucleară a Rusiei, inclusiv radarele cu rază ultra-lungă de acțiune Voronej-DM.
Aceste radare nu au nicio legătură cu operațiunile tactice de pe câmpul de luptă din Ucraina. Sarcina lor principală este de a scana orizonturile în căutarea unor rachete balistice intercontinentale nucleare pentru a preveni un prim atac nuclear surpriză din partea NATO.
Contrar predicțiilor din 2025 ale unor comentatori precum colonelul Doug Macgregor, Scott Ritter și John Mearsheimer privind iminenta victorie a Rusiei, astăzi sunt mici șansele pentru o ieșire imediată din impas.
Abținerea rusească contrastează puternic cu acțiunile de represalii rapide și decisive întreprinse de iranieni împotriva Israelului și a vasalilor americani din Golf, după ce aceștia au fost atacați.
Iar rezultatul de pe câmpul de luptă și realitatea politică ulterioară, extrem de favorabilă Iranului, reflectă eficacitatea abordării iraniene totale.
Modelul israelian: securitatea prin anihilare
În contrast puternic cu Rusia, campaniile israeliene din Gaza și sudul Libanului reprezintă Doctrina Dahiya dusă la extrem.
Doctrina Dahiya este o strategie militară israeliană care implică aplicarea deliberată a unei forțe disproporționate și distrugerea infrastructurii civile pentru a descuraja grupurile ostile.
Principiile fundamentale ale doctrinei Israelului sunt:
- Forță disproporționată: Armata respinge în mod explicit un răspuns simetric, folosind în mod intenționat o putere de foc copleșitoare pentru a provoca devastări masive în rândul civililor.
- Vizarea infrastructurii: Civilii nu sunt clasificați ca fiind separați de grupurile armate; în schimb, infrastructura civilă (rețelele electrice, nodurile de comunicații, rețelele de transport și zonele rezidențiale) este tratată ca țintă militară.
Strategia este numită după cartierul Dahiya din sudul Beirutului, un bastion dens populat al Hezbollah.
În timpul războiului din Liban din 2006, Israelul a bombardat puternic districtul Dahiya, dărâmând clădiri înalte și distrugând infrastructura locală pentru a pedepsi Hezbollah.
Doctrina a fost articulată oficial în 2008 de Gadi Eisenkot, șeful Statului Major General israelian.
El a afirmat că, în orice conflict viitor, Israelul va aplica o forță disproporționată asupra satelor și orașelor, considerându-le baze militare mai degrabă decât centre civile.
Israelul a folosit Doctrina Dahiya în Gaza din octombrie 2023 și atacurile sale asupra Libanului din 2024.
Până în 2026, amploarea distrugerilor din Gaza va fi fără precedent în războiul urban modern.
În Gaza, aproape 60% din totalul locuințelor (peste 1,2 milioane de unități) au fost distruse sau avariate. Acestea nu sunt daune colaterale, ci reprezintă o strategie funcțională de demontare a infrastructurii de bază a palestinienilor care locuiesc acolo.
Banca Mondială estimează pagubele directe la 35 de miliarde de dolari, clădirile rezidențiale reprezentând 95% din pierderile de infrastructură.
Israelul a revoluționat ritmul războiului și al genocidului prin intermediul inteligenței artificiale. Sisteme de inteligență artificială precum „Evanghelia” și „Lavanda” au generat liste cu 37.000 de ținte individuale în primele săptămâni ale conflictului.
Până în mai 2026, acest proces decizional mediat de mașinării a permis Forțelor de Apărare Israeliene să comprime ani de bombardament convențional în luni, ceea ce a dus la peste 71.000 de victime palestiniene.
Israelul pune în aplicare o strategie nebunească și valorifică imprevizibilitatea.
Prin stabilirea unor „zone de securitate” de 10 km prin distrugerea totală a satelor din sudul Libanului, Israelul semnalează o „mentalitate de tip 1948” – o convingere că victoria absolută și crearea unor zone tampon nelocuibile sunt singura cale spre supraviețuire, indiferent de condamnarea internațională.
Comparând „pârjolirea” cu „cernerea”
Natura forței folosite de cei doi actori dezvăluie o profundă diviziune filosofică.
Strategia Rusiei este „cernerea”, filtrând teritoriul printr-o lentă muncă de uzură, unde distrugerea este o consecință a avansării frontului.
Scopul său final rămâne anexarea teritorială și integrarea politică a unei populații pe care o consideră „rudă”.
Strategia Israelului este „pământul pârjolit”, concentrându-se pe ștergerea viabilității urbane pentru a se asigura că inamicul nu se va mai putea întoarce niciodată.
Scopul său final este eliminarea oricăror amenințări existențiale percepute, care adesea duce la depopulare. Nu îi consideră pe arabi vecini cu care să locuiască, ci ocupanți ilegali pe care să-i alunge și să-i extermine, dacă este necesar.
În timp ce Rusia este constrânsă de afinitățile sale culturale, fie ele împărtășite sau nu, și de nevoia sa politică de a fi considerată o putere majoră responsabilă, Israelul se comportă complet nebunește și fără respect față de lege și moralitate.
Israelul a respins în mod flagrant orice legi internaționale, legi ale războiului și considerații umanitare în urmărirea penală a războaielor genocidare.
Își poartă statutul de paria ca pe o insignă de onoare și nu-i pasă deloc dacă toată lumea îl consideră un haiduc și un stat terorist necinstit.
Crimele Israelului sunt facilitate de Occident. În special, SUA și Germania sunt legate legal și moral de modelul israelian.
În timp ce Occidentul critică Rusia pentru „atacuri nediscriminatorii”, acesta continuă să furnizeze munițiile care alimentează campania Israelului de „pământ pârjolit”.
Acest dublu standard flagrant a distrus efectiv orice pretenție de „ordine internațională bazată pe reguli”, înlocuind-o cu o „lege a junglei” în care regulile se aplică doar dușmanilor.
De ce Rusia ar trebui să își reconsidere reținerea
Dintr-o perspectivă pur machiavelică, actuala abordare rusă de „escaladare calibrată” ar putea fi o eroare strategică într-o lume în care Israelul și Occidentul au dovedit că nu există linii roșii.
Rusia a amenințat frecvent cu „consecințe imprevizibile” pentru livrările de rachete sau avioane occidentale, doar pentru ca Occidentul să treacă aceste limite cu impunitate.
Deși nimeni nu i-a dat lui Putin porecla „TACO” (n.t. – Trump Always Chickens Out), inacțiunea Rusiei față de provocările deschise ale NATO este cu siguranță considerată un semn de slăbiciune.
Aceasta asigură un cerc vicios de eliminare și încălcare a „liniilor roșii” de către Occident.
Pe câmpul de luptă din Ucraina, ritmul lent al Rusiei i-a acordat Occidentului ani de zile pentru a-și rafina apărarea. Occidentul a atras cu succes Rusia într-un război de uzură care îi epuizează resursele și personalul.
Pe de altă parte, Israelul a demonstrat că, prin simpla ignorare a „liniilor roșii” internaționale, un stat își poate atinge obiectivele înainte ca comunitatea globală să poată pregăti un răspuns.
Dacă Rusia ar adopta modelul israelian de „război total” – vizând toate nodurile politice, militare și civile critice de nivel înalt cu aceeași nepăsare observată în Gaza sau Liban – ar putea realiza „ruptura decisivă” pe care modelul său actual de uzură nu a reușit să o producă.
Întrucât lumea se dovedește a fi o adevărată „junglă animalică”, așa cum sugerează precedentul israelian, încercarea Rusiei de a menține „aspectul legitimității” este un handicap.
Refuzând să se angajeze într-o strategie de tip „pământ pârjolit” total, Rusia duce un război de onoare specific secolului XX împotriva unui adversar susținut de un Occident care operează din ce în ce mai mult sub un cadru de „anihilare totală” specific secolului XXI.
Lumea anului 2026 este un studiu al ipocriziei. Israelul a demonstrat că, cu suficientă nepăsare militară și sprijin din partea Occidentului, se poate rescrie harta prin foc.
Între timp, Rusia rămâne prinsă într-o uzură covârșitoare care nu îi satisface nici obiectivele politice, nici potențialul militar.
Dacă „ordinea bazată pe reguli” este moartă, „reținerea” continuă a Rusiei ar putea fi chiar lucrul care duce la epuizarea și înfrângerea sa finală.
sursă: unz.com
