AcasăPoliticăGușă: Negocierile de la Palatul Victoria au fost un simulacru pus la...
Data publicării: iulie 2, 2024 11:24

Gușă: Negocierile de la Palatul Victoria au fost un simulacru pus la cale de Marcel Ciolacu pentru ca să-și mascheze marea înfrângere. George Simion și Diana Șoșoacă sunt interpuși ai PSD-ului, la fel cum Lasconi este un interpus al PNL-ului

Data publicării: iulie 2, 2024 11:24

DISTRIBUIE:

În cursul zilei de ieri, premierul Marcel Ciolacu a organizat consultări cu partidele politice pentru a stabili data alegerilor prezidențiale. Negocierile au eșuat lamentabil, liderii politici atacându-l pe Marcel Ciolacu pentru că insistă să organizeze scrutinul electoral în septembrie. Elena Lasconi, George Simion și Diana Șoșoacă au lansat pe rând atacuri dure la adresa premierului. A vorbit despre aceste consultări forțate analistul politic Cozmin Gușă, la rândul său candidat la alegerile prezidențiale ca independent.

Elena Lasconi, George Simion și Diana Șoșoacă l-au criticat dur pe premierul Marcel Ciolacu, spunând că se joacă de-a democrația, că este mincinos și servil în fața ordinelor unor grupuri de interese obscure și că aceste consultări au fost un simulacru. Mai mult decât atât, se pare că sunt probleme inclusiv în coaliție, liberalii cerându-i lui Ciolacu să organizeze alegerile la termen. Nicolae Ciucă a lansat un atac la adresa liderilor PSD care l-au acuzat că nu are onoare, îndemnându-i să se uite la propria prestație când vorbesc de onoare.

Invitat la Realitatea PLUS, în emisiunea moderată de Delia Vrînceanu, „Prime Time News”, analistul politic Cozmin Gușă a analizat astfel situația:

Dacă nu aș fi știut că emisiunea ta este foarte serioasă, aș fi zis că suntem la o emisiune umoristică urmărind scenele de pe ecran, pupatul dintre Diana Șoșoacă și Marcel Ciolacu, privirea umedă de vițeluș a lui George Simion când se uita și dădea mâna cu Marcel Ciolacu, asta pe de o parte. Deci avem de-a face cu doi interpuși de-ai PSD-ului (îmi pare rău că au ajuns în această formulă, dar viața e grea, șantajele-s multiple). Și avem și cealaltă categorie de interpuși, USR-ul condus de Elena Lasconi, interpușii PNL-ului. L-am văzut pe Traian Băsescu; eu am un mesaj să-i dau: dacă chiar vrea ca Elena Lasconi să facă 5-6%, să o lase în pace, s-o lase să fie susținută de Lucian Pahonțu, așa cum e susținută acum. Ăla măcar e șeful SPP, e om serios. Băsescu pe ce pune mâna se ofilește.

A fost un simulacru pus la cale de Marcel Ciolacu pentru ca să-și mascheze marea înfrângere. El a militat în ultimele luni, sub coordonarea strategului expirat Viorel Hrebenciuc, pentru ca să grăbească aceste alegeri în septembrie; Klaus Iohannis pur și simplu i-a interzis, i-a tăiat-o scurt. Vinerea trecută a anulat consultările finale cu PNL-ul, pentru că știa că nu va ajunge la niciun rezultat. A încercat să-și dea și demisia Marcel Ciolacu, dar Iohannis i-a zis că n-are decât să o facă, că el va nominaliza alt prim-ministru. Prin aceste consultări, Marcel Ciolacu nu face altceva decât să-și mascheze această înfrângere. Azi se întâlnește cu PNL-ul și o să spună că această decizie de a muta alegerile la termen este dorința partidelor și nu este o înfrângere a sa.

Probabil că cel mai coerent mesaj l-ar fi avut UDMR-ul, dacă ar fi fost înregistrat pe camere. Hunor Kelemen a transmis oricum un astfel de mesaj în urmă cu câteva zile, când el a spus adevărul: că nu mai există altă soluție pentru alegerile prezidențiale decât să fie la termen. Enervarea lui George Simion, mimată la început dar apoi clară, este pentru că se simte înșelat. Lui i s-au promis alegeri la termen, a împânzit țara cu panouri, la concurs cu ‘Un ostaș în slujba țării’ e George Simion care face case iluzorii de 35.000 de dolari. Mi-a părut rău de prietenul meu Petrișor Peiu că a trebuit să reziste la acest simulacru apropo de planul lui George Simion. George Simion a fost păcălit, a intrat într-o campanie ca să fure startul și acum a plecat nervos de la Cotroceni, dându-și seama că alegerile vor fi în noiembrie și trebuie să-și anuleze campania. După alegerile europarlamentare se va merge într-o zonă de alianță în care energia USR-ului să fie absorbită către candidatul PNL și nu putea să fie un alt președinte al USR decât Elena Lasconi, mai insignifiant ca forță, ca să poată să facă posibil acest lucru”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Sarmiza Andronic, despre eșecul diplomatic al României în fața Rusiei, după...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, difuzată la Radio Gold FM și moderată de Cozmin Gușă, jurnalista Sarmiza Andronic a analizat...

Sorin Roșca Stănescu, despre Guvernul Tomac, soluție sau capcană? România între...

Autor: Oana-Medeea Groza Jurnalistul Sorin Roșca Stănescu, și de această dată în direct din Madagascar, a vorbit, în cadrul emisiunii „Ce-i în Gușă, și-n...

“Ce trebuie să știm / Ca să nu … greșim”: Proiectul...

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Proiectul unirii RO cu MD generează acțiuni radicale de intelligence și...

Oamenii Zilei, Liviu Alexa și Răzvan Dumitrescu. Jurnaliști consacrați și curajoși,...

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM) Autor: Cozmin Gușă Nu am ascuns niciodată faptul că și de Liviu Alexa, și de...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img