Îmi place să înot. Când înot, mă pierd între pliurile faianțelor din bazin, mă pierd între rânduri, în ritmul cu care dau în apă, în șirul de bazine pe care le fac, mi se curăță mintea. În apă, mi se curăță mintea.
În aer, mintea nu mi se curăță, ci mi se umple de amintiri, mi se umple de neurodivergență, mi se umple de regrete, de vise, de déjà vu-uri. Câteodată, când am câte un déjà vu, mai pic pe jos, semn că îmbătrânesc.
Dar mă ridic.
Mereu mă ridic. E un lucru pe care îl am de mic, mereu n-am putut să stau liniștit, mereu aveam în inimă că nu pot să stau liniștit, că trebuie să mai citesc, că trebuie să mai muncesc, că nu trebuie să încetez să privesc peste lucruri.
Nu m-a imprimat mama cu asta, probabil că eram imprimat înainte de a mă naște și acum eu doar printez: din inima sufletului meu printez o carte, sau o acțiune, sau o pânză.
Terapeuții bășiți i-ar spune neurodivergență, și poate chiar e, căci chiar am creierul diferit de standarde, eu știu cum dorm și cum nu dorm, eu știu cum mă trezesc în sunete epocale de slujbă bisericească sau de gemetele unei femei ce zbieră de parcă ar fi arsă pe rug. Desigur, nu se aude nimic, tot ce se „aude” e în urechile mele surde, fiindcă Dumnezeu m-a ajutat să am și asta: să surzesc încet, rafinat constant, să îmi văd auzul ca pe o baterie de aifon prea folosită pentru că m-am jucat prea mult jocul vieții.
Puteți să verificați acest text cu AI, și veți vedea că eu l-am scris. Încă pot, căci nu sunt orb, și dacă aș deveni orb, tot aș scrie, tot aș face, tot aș iubi și tot aș lovi, fiindcă și Brad Pitt s-a reapucat de băut după șapte ani, e pe bune știrea, de ce nu aș fi și eu om, cu bune și rele, ca voi, ca Elon Musk, autistul ce e cel mai bogat om din lume și care zice într-un recent interviu că banii nu vor mai exista.
E super haios acest Musk, vă dați seama, cel mai bogat om din lume zice că banii nu vor mai exista, poate nici el nu va mai exista ca cel mai bogat om din lume, deci am speranțe că îl voi egala sau poate ar trebui să mă gândesc mai mult la felia mea de libertate, cum pot să o păstrez.
Desigur, sunt mai deștept ca Musk, cel mai bogat din lume, desigur, îngâmfarea mă va însoți toată viața, dar chiar nu cred că banii o să dispară, cel mai sigur e că vor lua altă formă.
În Biblie, ni se vorbea de talanți, eu am primit chiar mai mulți și nu vreau să îmi bat joc de ei, apoi era importantă sarea, apoi era important hașișul, acum e important dolarul sau câte like-uri am, am migrat de la gustul sării la gustul narcisismului mediatic, de la a da la buci unei prostituate din Roma veche la a face poze iubitei influencerițe, am emigrat de la Ahile cel viteaz și în călcâiul vulnerabil i-am pus un pantof cu toc, așa cum poartă băieții azi, și cel mai probabil, nu, sigur, eu voi putea trăi fără bani, că am mai avut tone de ani când nu îi aveam, dar nu sunt sigur că aș putea trăi fără muncă și fără carte, fără prestigiul cărții și oboseala dogoritoare pe care mi-o dă munca.
Banii cei mulți nu i-au prea avut niciodată, nici mama n-a avut la orfelinat și nici nu prea avea ce face cu ei, că nu putea ieși, nici țăranul de sub Napoleon, că el spera nu la bani, ci la un căcat de pământ, unde să își pună truda și semințele, iar dacă va veni consensul venitului minim garantat în apocalipsa prostiei, singura apocalipsă în care cred, eu nu mă voi sinucide, ci chiar voi căuta un colț de mare sau ocean și o să trăiesc din ce pescuiesc sau poate voi lăsa un rechin să trăiască din ce mă mănâncă.
În ultimele săptămâni, chinezii ne invadează cu videouri despre roboții care au doborât recordul la 100 m plat al lui Usain Bolt, roboții care șterg pe jos, roboții care dansează, dar ce robot va putea mirosi aerul plin de bălegar din Tirol pe care îl miros eu acuma, privind la un cer difuz, deloc înstelat, ce robot va ști ce gust are Camelul fără filtru pe care eu îl fumez și va exagera lacrimile ascultând „Fără Petale” de Doru Stănculescu?
O să trăiască aristocrațiile? N-am fost parte din ele, știu însă că toți copiii aristocraților sunt celulitici mental, și nu știu nici măcar să își facă laba fără servitoare.
Laba necesită un om tare, nu e cazul dacă ai crescut doar în puf, am mai văzut ca ei, generații de degenerați opiomani, frustrați, plictisiți, dar voi, voi, ați mai văzut un nebun ca mine?
Stând azi pe avion și citind despre Rusia medievală, aia e, citesc un studiu minunat de fo’ 300 de pagini despre Rusia medievală, mă gândeam că nici de dezimportanța educației nu mă tem. Sigur că Claude sau unchiul ChatGPT îți spune despre ce e vorba în „La Medeleni”, dar numai ăla care a citit va fi simțit și tremurat sufletește la acele pagini.
Inteligența artificială va schimba lumea, asta e clar, probabil mai mult în bine, și câte ceva în rău, dar îți va oferi concluzia fără ca tu să fi bătut poteca, drumul pentru a ajunge la ea. Prefer să fiu un om care nu știe nimic și încearcă să înțeleagă, decât să devin un om care află tot, repede, dar nu înțelege nimic.
Nu știu dacă apuc o vârstă venerabilă, dar cât stau pe acest pământ, mă voi educa și reeduca, tocmai pentru că mă doare în pulă de trend și de vulg, și voi vorbi în limba sufletului, limba pe care o știu, nu în competențe simulate.
Mă voi trezi la șase până când nu mai am suflu, o să îmi caut bucurelele – azi o să ard tămâie, mâine o să citesc Nichita, poimâine o să mă îmbăt cu tequila, răspoimâine mă voi vedea cu prietenii mei, dar nu voi deveni un azilat, un om fără ierarhii mentale, nu voi deveni sufletește improbabil.
În urechi, pe bune, am proteze auditive.
Când o să dispară banii, sigur nu o să aud mai bine, cum nu aud nici acum.
Când o să dispară banii, o să rămân la fel de liber, fiindcă libertatea mea a fost mereu alegerea mea, nu proteza pe care m-am sprijinit.
PS: Atâta am vrut să vă scriu eu, Liviu Alexa, azi. Dacă vă interesează cât îs de pasionat și deștept, am scris acest text plain, fără notițe, fără AI, în circa 20 de minute.
PS2: Asta am mâncat azi: numa’ cu sare şi pitǎ.
Această ediție este accesibilă doar abonaților plătitori ai newsletter-ului Strict Secret . Tu ești unul dintre ei. Îți mulțumim! (iar și iar)
sursă: strictsecret.com
