Autor: Aurel Badea
Nicușor Dan, Eugen Tomac și mirajul Chișinăului. Se pregătește România să importe un faliment?
România trăiește astăzi un paradox politic periculos.
Avem cel mai mare deficit bugetar din Uniunea Europeană. Datoria publică crește într-un ritm care începe să îngrijoreze inclusiv instituțiile financiare internaționale. Guvernul vorbește despre taxe noi, despre reduceri de cheltuieli, despre restructurări și sacrificii.
Românii sunt chemați să strângă cureaua.
Dar exact în acest moment, dinspre Palatul Cotroceni pare să vină un alt mesaj: adevărata mare miză nu este România, ci Republica Moldova.
Iar simbolul acestei orientări politice poartă un nume: Eugen Tomac.
Nu discutăm aici despre persoana lui Eugen Tomac. Fiecare cetățean devenit român (aș fi curios cum arată un certificat de naștere așa cum a primit la naștere domnul Tomac) are dreptul să ocupe orice funcție publică pentru care este calificat. Problema este alta.
De ce apare Eugen Tomac în centrul unei construcții politice care pare să aibă mai multă legătură cu Chișinăul decât cu Bucureștiul?
De ce, într-un moment în care România se confruntă cu probleme economice grave, discursul politic este împins spre Republica Moldova, spre integrare, spre proiecte comune, spre o viitoare construcție politică româno-moldovenească?
Este o întrebare legitimă.
Pentru că, dincolo de emoții și sloganuri, Republica Moldova trebuie analizată rece.
La rece, Republica Moldova este probabil cel mai finanțat proiect politic din Europa de Est.
Zeci de ani de granturi.
Zeci de ani de împrumuturi.
Zeci de ani de programe speciale.
Miliarde de euro din partea Uniunii Europene.
Sute de milioane din partea României.
Sprijin energetic.
Sprijin instituțional.
Sprijin administrativ.
Sprijin diplomatic.
Practic, niciun alt stat din vecinătatea Uniunii Europene nu a beneficiat de o asemenea atenție.
Și atunci apare întrebarea pe care nimeni nu pare dispus să o pună:
Unde este rezultatul?
Unde este miracolul economic?
Unde este succesul care să justifice investițiile?
Dacă după atâția ani populația continuă să plece masiv în străinătate, dacă economia continuă să depindă de finanțări externe, dacă statul continuă să aibă nevoie de perfuzii financiare occidentale, atunci avem obligația să discutăm despre eficiența modelului.
Nu despre intenții.
Nu despre declarații.
Despre rezultate.
Pentru că politica se măsoară în rezultate.
Nu în conferințe de presă.
Nu în aplauze la Bruxelles.
Nu în fotografii oficiale.
În rezultate.
Iar aici începe adevărata problemă pentru Nicușor Dan.
Există riscul ca noul președinte să fie tentat de ceea ce istoria politică numește „proiectul salvator”.
Fiecare lider își caută un proiect care să-i definească mandatul.
Unii au avut NATO.
Alții au avut Uniunea Europeană.
Astăzi pare că Nicușor Dan caută propriul său proiect istoric în relația cu Republica Moldova.
Numai că România anului 2026 nu are nevoie de proiecte istorice.
România are nevoie de proiecte economice.
România nu are nevoie de simboluri.
România are nevoie de investiții.
România nu are nevoie de conferințe despre viitorul regiunii.
România are nevoie de spitale, autostrăzi și industrie.
Mai mult decât atât.
Există o întrebare pe care tot mai mulți români încep să și-o pună.
Nu cumva în spatele acestei insistențe asupra Republicii Moldova există și un calcul politic?
Nu cumva o parte a clasei politice privește Republica Moldova nu doar ca pe un proiect național, ci și ca pe un viitor rezervor electoral?
Nu cumva relația București-Chișinău începe să fie privită prin prisma voturilor și nu a interesului național?
Sunt întrebări incomode.
Dar ele trebuie puse.
Pentru că România nu poate deveni anexa problemelor altora în timp ce propriile sale probleme rămân nerezolvate.
România trebuie să ajute Republica Moldova.
Da.
România trebuie să sprijine parcursul european al Republicii Moldova.
Da.
România trebuie să rămână principalul partener al Chișinăului.
Fără îndoială.
Dar România nu poate transforma Republica Moldova în prioritate națională în timp ce propriul stat se confruntă cu datorii uriașe, cu deficit excesiv și cu o criză de încredere fără precedent.
Iar aici se află adevărata întrebare pentru Nicușor Dan.
Construiți un proiect pentru România?
Sau construiți un proiect despre Republica Moldova?
Pentru că între cele două există o diferență uriașă.
Iar românii încep să o observe.
