Omul Zilei, Ilie Bolojan. Cine a ajuns să fie, de la politician respectat, la paiața unor șmecheri interesați să devalizeze România. ”Născut talent și mort speranță!”

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Vă rog să nu vă plictisiți de discuția critică legată de Ilie Bolojan, pentru că el este un element extrem de nociv în continuare, atâta timp cât este premier al României. După ce nu va mai fi, Ilie Bonojean nu va mai fi nici problema României, va rămâne să fie problema PNL‑ului, a susținătorilor săi, a USR-ului, a iubitei lui, fosta asistentă-șefă a Spitalului Județean din Oradea, a oricui, dar nu a noastră.

Așadar, vă reamintesc, și astăzi, că Ilie Bonojan, până în urmă cu vreo doi ani de zile, a fost un politician respectat nu doar de către public, dar și de către adversarii săi politici, mai ales de către analiștii și comentatorii publici. Vorbea măsurat, era modest, avea realizări la nivelul municipiului Oradea și al județului Bihor, practica o frondă la adresa lui Klaus Iohannis, nu la adresa regimului Iohannis, de care beneficia, ci la adresa lui Klaus Iohannis. Era cam tot ce avea mai bun de oferit PNL-ul în acea perioadă și, cu acest statut, a ajuns, pe rând, în fruntea partidului, a Senatului, a României, ca președinte interimar, și apoi în fruntea Guvernului României. Ei bine, am constatat cu toții, în ultima vreme, că, exact când a ajuns la vârful carierei sale, fostul politician respectat, Ilie Bolojan, s-a dat de trei ori peste cap, exact ca în povești, dar nu în cele cu final fericit, și s-a transformat în paiața unor șmecheri interesați să devalizeze România. Dicționarul explicativ al limbii române definește „paiața” ca fiind un personaj tragicomic din spectacolele de circ, care trebuie să stârnească râsul sau zâmbetele din pricina înfățișării sale grotești, caraghioase, iar pentru asta trebuie să facă și glume sau ghidușii. În mare parte, îl recunoaștem pe Bolojan de astăzi în această postură de paiață. Și cum să nu fie paiață, în condițiile în care, l-ați văzut, semnează fără să clipească ordonanțe de urgență împotriva interesului național, are măsuri diferite: pentru cei care îl administrează este mumă, pentru cei care nu îl sprijină este ciumă. Adică paiața are și ea pretenții, îi răsplătește pe cei care îl aplaudă. Și, continuând această descriere, Ilie Bolojan al nostru, în calitate de paiață, acceptă să joace în asemenea roluri. El știe că nu este iubit de către români și acceptă să fie aplaudat la comandă de către niște aplaudaci tocmiți. Tocmiți, cum anume? Prin contracte cu bugetul de la Oradea și de la Bihor. Ce rușine! Adică el știa, de mână fiind cu iubita sa, că este aplaudat la comandă și a acceptat. Ba era chiar mândru.

Apropo de acest aspect al refacerii vieții sale personale, chiar și asta caracterizează statutul la care a ajuns acum. Atunci când era un politician respectat, Ilie Bolojan era și un cap de familie respectat: o familie echilibrată, o soție onorabilă, două fete cuminți, sârguincioase. Și acest paradox al transformării rapide a vieții sale personale ne arată (și nu vreau să fiu cinic, și nici să-l jignesc) că postura de paiață care îi era rezervată lui Ilie Bolojan nu cadra cu o viață personală de om echilibrat, cu o familie la locul ei. Și atunci a rămas și fără familie, Ilie Bolojan, pentru ca să apuce să joace în aceste roluri, repet, la dirijarea și sub, dacă vreți, coordonarea unor șmecheri interesați să devalizeze România.

Andrei Stoiciu, un apreciat analist, a realizat o încadrare sintetizată pe InPolitics, a unor personaje care au condus România din această calitate de paiațe: Băsescu, Iohannis, Cioloș, Cîțu, Ciucă, Ciolacu, terminând cu Bolojan. Fiecare dintre ei, din punctul de vedere al lui Stoiciu, semnificând ceva, o paiață care joacă un rol. Băsescu era conflictualul, Iohannis era personajul de decor, Cioloș era falsul tehnocrat, Cîțu falsul finanțist, Ciucă juca disciplina, dar, de fapt, era un obedient instituțional, Ciolacu fiind prezentat ca tranzacționistul de serviciu, iar Bolojan vrând să arate disciplina administrativă.

Andrei Stoiciu: Bolojan este eșecul unei metode a Sistemului! (Inpolitics)

Toți sunt încadrați în concluzia acestei analize: de fapt, aceste paiațe au devenit măsura și imaginea eșecului Sistemului din SECURISTAN. Ilie Bolojan este doar ultima cireașă de pe acest tort puturos pe care îl servește SECURISTANUL de peste 35 de ani.