AcasăGold FMOmul Zilei, Peter Magyar. “Omul fără însușiri” devine șeful “țării fără resurse”....
Data publicării: aprilie 16, 2026 14:15

Omul Zilei, Peter Magyar. “Omul fără însușiri” devine șeful “țării fără resurse”. Detonatorul unui cocktail geopolitic exploziv!

Data publicării: aprilie 16, 2026 14:15

DISTRIBUIE:

(transcrierea rubricii „Omul Zilei” din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Ungurilor, vecinilor noștri, nu doar că le va fi rușine de viitorul lor premier, Peter Magyar, dar în mod sigur, foarte repede, vor deplânge despărțirea de Viktor Orbán. Știți părerea mea, conform căreia Ungaria și ungurii au fost victimele unui joc geopolitic cinic și fără precedent, anume: ca să fie îndestulate Casele de Putere implicate în joc, li s-a impus, pe model românesc, un nou lider, Peter Magyar, care nu doar că nu e în stare să-i conducă, dar va face praf toată zestrea de potențial geoeconomic, strânsă în timp de regimul Viktor Orbán.

L-am numit în titlu pe Magyar „omul fără însușiri”, inspirat fiind de titlul romanului lui Robert Musil. Acolo, eroul cărții este un supus al Imperiului Austro-Ungar, imperiu ce-și trăiește ultimii ani înaintea dispariției, în carte, din acest motiv fiind numit „Kakania”, vrând să semnifice o construcție birocratică decadentă, cum ar fi, azi, Uniunea Europeană. Dacă este să luăm în seamă știrile necontrazise de Magyar, știrile de presă despre viața lui, atunci am afla că acest om și-a înregistrat soția și mama copiilor săi, pe ascuns, folosind această înregistrare, publicând-o pentru ca să parvină politic. Asemenea caracter are acest tip. A dus-o bine, promovat fiind la sânul lui Orbán, până în urmă cu câțiva ani. Pe toată perioada, până în urmă cu câțiva ani, a regimului Orbán s-a îndestulat financiar, a făcut parte din administrație, poate și din serviciile secrete de acolo, cine știe. Iar la momentul potrivit a dezertat și tot ceea ce pupase înainte, de la Orbán, la nevastă, a scuipat. El nu a contrazis nici știrea conform căreia și-a bătut soția de mai multe ori, a abuzat-o sexual și a avut acte de masturbare în fața copiilor săi. N-a spus un cuvânt despre toate aceste lucruri, care sunt cuprinse într-o carte scrisă de către fosta lui soție, Judit Varga. N-a contrazis nici momentul descris de către fosta sa soție, că e atât de tembel, încât, la un moment dat, și-a omorât, băgând în cuptorul cu microunde, în mod intenționat, unul dintre cățeii casei. N-a contrazis nici faptul că se droghează, ba chiar a recunoscut că a avut mari probleme cu alcoolismul. N-a mai apucat să fie deferit publicului că ar fi LGBT-ist, mai nou, și că este bisexual, că întreține relații sexuale cu bărbați, deși a fost anunțat în presa maghiară și a fost o mare dezbatere de câteva zile dacă se va publica, dacă nu se va publica; în final, nu s-a publicat. Dar, în scurt, prieteni, acesta este noul viitor premier al Ungariei, Peter Magyar, omul fără însușiri, dar cu atât de multe defecte și atât de deviat din punct de vedere comportamental.

Din nefericire pentru unguri, el devine șeful unei țări fără resurse, pentru că așa ceva este Ungaria, care n-a reușit să se dezvolte decât prin șmecherii, prin lobby-ul de după 1990, lobby-ul de tip sorosist din Statele Unite ale Americii – vi-l mai aduceți aminte pe celebrul Tom Lantos. Ăsta este și motivul, lipsa de resurse, pentru care Ungaria a revenit mereu la Transilvania. Transilvania este extrem de bogată și, bineînțeles, ar fi izvorul bunăstării Ungariei, cum este prevăzut, de fapt, în proiectele lor, care nu sunt de tip conspiraționist. Ele au fost susținute de o pleiadă de lideri ai Ungariei, inclusiv de către Viktor Orbán, la începutul carierei lui, și mă aștept ca, în curând, acest Peter Magyar (care, după mine, multă minte n-are) să revină cu acest discurs de tip revizionist.

Omul fără însușiri devine, așadar, șeful acestei țări fără resurse. Decăderea este una garantată, dar va fi mult mai mult decât atât. Conform analizei mele, „Omul Zilei” de astăzi, Peter Magyar, este, de fapt, detonatorul unui cocktail geopolitic exploziv, care a fost acumulat și plantat în regiunea noastră și, din cauza treburilor excesive pe care le va executa acest om fără însușiri, o să vedeți ce focuri de artificii, dacă nu chiar explozii geopolitice, vor avea loc la granița noastră, străjuită parțial (ce ironie!), și de Tisza/Tisa, de marele râu, care dă și numele formațiunii politice (TISZA) a acestui puiuț de Orbán, că asta este Peter Magyar. Din punctul meu de vedere (n-am dovezi, doar presupun) cred că și Peter Magyar provine dintr-o pepinieră extinsă a Serviciului de Informații Externe al Rusiei, care n-avea cum să lase necontrolat un asemenea teritoriu, la care a lucrat mult pentru infestare; mă refer la teritoriul unguresc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ULTIMELE ŞTIRI

Liviu Alexa a dezvăluit detalii în exclusivitate despre inspirația, scopul și...

Autor: Oana-Medeea Groza În emisiunea „Ce-i în Gușă, și-n căpușă”, moderată de Cozmin Gușă la Radio Gold FM, jurnalistul Liviu Alexa a dezvăluit detalii în...

POLITICO: Orban e eliminat. Cine-ar putea fi noul “perturbator-șef” al UE?!

Liderul maghiar, obstrucționist, pleacă după 16 ani petrecuți la masa Consiliului — dar Bruxelles-ul nu ar trebui să se aștepte la o situație lină. Viktor...

Grupări din România, China și Italia au dat lovitura în SUA:...

Un raport oficial al instituției supreme de audit a Statelor Unite – echivalentul Curții de Conturi din România – scoate la iveală dimensiunea reală...

THE ATLANTIC: Trump postează noaptea ”în serie” pe rețelele de socializare....

În multe nopți din ultima vreme, Donald Trump a postat obsesiv pe platforma sa Truth Social până în zori. Președintele, desigur, nu a fost...

Urmăreşte-ne

23,188FaniÎmi place
4,892CititoriConectați-vă
67,100CititoriConectați-vă

Din categorie

spot_img