Există în România un oraș care a devenit un adevărat brand politic. Oradea nu mai este prezentată de ani buni doar ca un municipiu, ci ca o demonstrație, ca argument electoral, ca dovada că administrația poate funcționa cum trebuie pe modelul european. Modelul administrativ al Oradiei se laudă cu străzi refăcute, pasaje moderne, cetatea restaurată, parcuri industriale, fonduri europene, ordine. Iar în centrul acestei construcții se află două nume: Ilie Bolojan și Florin Birta. Din păcate însă documentele oficiale analizate de redacția Gold FM nu indică o utopie urbană dirijată ca la carte, ci datorii de peste un miliard de lei, plăți acceptate pentru lucrări neexecutate, venituri neîncasate, patrimoniu neevidențiat și corecții făcute exact atunci când auditorii Curții de Conturi intră pe ușă. Iar acestea nu sunt cazuri unice, ci apar în rapoarte succesive, ani la rând.
Prima problemă este și cea mai mare ca scară. În perioada analizată de Curtea de Conturi, Municipiul Oradea acumulase o datorie publică locală de peste 1,14 miliarde lei. Împrumuturi interne, împrumuturi externe, contracte cu Banca Europeană de Investiții, contracte cu instituții bancare comerciale, garanții acordate pentru societăți aflate în subordinea administrației locale. Nu contestăm legalitatea acestor împrumuturi, dar ne întrebăm cât de sănătos este un model de dezvoltare care depinde permanent de finanțare externă și de îndatorare masivă. Pentru că fiecare pasaj inaugurat, fiecare proiect prezentat la televizor și fiecare fotografie aeriană spectaculoasă are în spate rate, dobânzi, garanții, obligații viitoare ce vor fi plătite de generațiile următoare.
Al doilea punct vine tot din rapoartele Curții de Conturi și implică una dintre cele mai cunoscute firme de construcții din România. La proiectul coridorului de mobilitate urbană Piața Emanuil Gojdu — Piața Cetate, auditorii au identificat erori privind aplicarea formulelor de ajustare a prețurilor. Nu este doar un detaliu tehnic. Formula de ajustare stabilește câți bani încasează constructorul, iar la un proiect de asemenea anvergură costurile sunt pe măsură. Cum este posibil ca la proiecte de zeci și sute de milioane de lei să apară tocmai erori privind mecanismul prin care se calculează sumele plătite constructorului? Și mai important: câte alte contracte au fost verificate cu aceeași lipsă de rigoare pentru a favoriza anumite categorii de beneficiari ai banului public?
A treia zonă este mai puțin spectaculoasă decât pasajele și mai puțin vizibilă decât șantierele: termoficarea. Ani la rând, sistemul a fost susținut prin garanții, subvenții și sprijin financiar din partea administrației locale. În rapoartele Curții de Conturi apar în mod repetat referiri la obligații, creanțe, penalități și relații financiare dintre municipalitate și societățile aflate în subordine. Pentru cetățeanul obișnuit, aceste formulări par tehnice. În realitate, înseamnă un singur lucru: atunci când sistemul nu produce suficient, diferența este acoperită din bani publici, adică din buzunarul contribuabilului. Astfel apare paradoxul Oradiei, orașul prezentat drept model de eficiență, dar al cărui mecanism funcționează parțial prin transfer permanent de resurse publice.
Dar aceste cifre și aceste rapoarte nu există în vid. Ele sunt produsul unui sistem politic construit cu grijă de-a lungul anilor. Zilele trecute, într-o excelentă sinteză pentru Solid News, Teatru de păpuși în Consiliul Local Oradea: Bolojan trage sforile, Birta dansează, consilierii aplaudă!, colaboratorul nostru Aurel Badea a prezentat o imagine sugestivă a primăriei Oradea. Bolojan a condus Primăria Oradea doisprezece ani, timp în care a creat nu doar infrastructură, ci și o rețea de relații, de proceduri și de oameni loiali care funcționează și astăzi. Birta, fostul viceprimar și omul său de încredere, nu a preluat doar scaunul — a preluat întregul mecanism. Un mecanism în care Consiliul Local votează fără să întrebe, achizițiile se direcționează prin proceduri perfect legale dar perfect controlate, iar instituțiile de verificare internă fac parte din același sistem pe care ar trebui să îl controleze. Banul public din Oradea nu este furat, ci este direcționat. Iar rapoartele Curții de Conturi sunt dovada că, acolo unde controlul extern lipsește sau întârzie, direcționarea lasă urme.
Probabil cel mai cunoscut episod este cel al bunurilor și lucrărilor acceptate la plată fără să existe în realitate în forma prezentată în documente. În presă s-a discutat un boiler, a cărui valoare este aproape ridicolă raportată la bugetul municipiului. Dar prin acest caz s-a semnalat mecanismul prin care apar iregularități în modul în care operează primăria Oradea. Un boiler nu se plătește singur, nu se recepționează singur, nu apare singur într-o situație de lucrări. Există semnături, există verificări, există aprobări. Și totuși, Curtea de Conturi constată că au existat bunuri nelivrate și lucrări neexecutate acceptate la plată. Doar după aceste constatări apar brusc stornări, recuperări, corecții, exact în timpul auditului. Este interesantă viteza cu care greșeala dispare atunci când apare controlul.
Citite împreună, auditul financiar pe 2022, cel pe 2023, cel pe 2024, și cel de conformitate privind datoria publică, devin radiografia sistemului de la Oradea. Apar constant aceleași probleme: patrimoniu evidențiat incomplet, creanțe nerecuperate, venituri neîncasate, plăți efectuate peste nivelul datorat, bunuri neevidențiate, deficiențe ale controlului intern. Erori repetate, efectuate ani la rând de funcționari diferiți și pe proiecte diferite. Aceasta este administrația prezentată drept model național. Pentru a înțelege discrepanțele dintre imagine și realitate, săptămâna trecută i-am transmis cinci întrebări primarului Oradiei, Florin Birta. Dintre întrebările adresate, menționăm aici: Cum se explică faptul că într-o administrație prezentată ca exemplu național aceleași deficiențe reapar în rapoarte succesive ale Curții de Conturi? Cine răspunde concret pentru această repetitivitate? Dacă Oradea este exemplul de eficiență administrativă invocat permanent în discursul public, de ce a fost nevoie ca auditorii Curții de Conturi să intervină pentru a semnala probleme privind utilizarea banilor destinați transportului public? Dacă mâine s-ar opri toate fondurile europene și toate finanțările bancare, modelul Oradea ar mai putea funcționa în aceeași formă sau succesul despre care vorbiți este dependent de îndatorarea continuă a municipiului?
Poate că Oradea este într-adevăr unul dintre cele mai bine administrate orașe din România. Dar tocmai de aceea standardul trebuie să fie mai ridicat, nu mai scăzut, și administrația trebuie verificată și mai riguros. Și aici apare întrebarea finală. Cum este posibil ca administrația prezentată drept etalonul României să fie nevoită, an după an, să își corecteze propriile greșeli exact în momentul în care Curtea de Conturi începe să verifice documentele? Dacă auditorii Curții de Conturi găsesc probleme ani la rând, dacă sunt identificate plăți nejustificate, venituri neîncasate și nereguli administrative repetate, unde sunt celelalte instituții ale statului? De ce nu vedem nicio reacție din partea acestora? Poate că toate explicațiile administrației sunt corecte. Poate că toate măsurile dispuse au fost implementate. Poate că toate sumele au fost recuperate. Dar într-un stat sănătos, aceste situații ar fi răsverificate, iar rezultatele investigațiilor instituțiilor statului ar fi anunțate public.
Dacă și dumneavoastră vă doriți o Românie mai corectă și aveți informații despre abuzurile efectuate de angajații statului român, scrieți-ne pe email la reflector@radiogoldfm.ro
