Autor: Cozmin Gușă
Ieri am uitat cu totul de Ziua Americii, am fost la înmormântarea vechiului meu prieten Peter Imre, iar apoi, așa cum se face, am petrecut câteva ore împreună cu câțiva alți prieteni vorbind despre cel care nu mai este, depănând întâmplări sau amintiri comune. Legat de ceremonialul înmormântării de la Cimitirul Calvin, vă zic doar că m-au copleșit simplitatea, eleganța, claritatea ritualului creștin religios, slujba ținută de un preot maghiar ce vorbește limba română într-un mod exemplar, fără cusur. Condoleanțe tuturor celor îndurerați!
Azi-dimineață însă, pentru că viața merge înainte cu toate necazurile și tristețile ce vin peste noi, amintindu-mi de Ziua Americii, am căutat știri relevante sau mesaje legate de sărbătoare, chiar editoriale sau analize despre SUA, sau SUA-România. Surpriza a fost că n-am găsit mai nimic. A fost doar chermeza tradițională de la reședința ambasadorului SUA (pe care încă nu-l avem!) unde s-a zis aproape nimic, respectiv o scrisoare banală pe care Iohannis i-a trimis-o ieri lui Biden. Nimic însă din ceea ce ar trebui să fie atunci când partenerul strategic, ”hegemonul”, ”The Big Boss”, etc., își celebrează Ziua Națională, iar acest lucru se întâmplă în România, țara noastră care, cu regret o spun, este dominată în emisia publică de vectori obedienți și conformiști (și mulți pupincuriști!) care n-aveau cum să rateze ocazia ridicării de osanale în speranța că vor fi remarcați pozitiv. Și totuși, nici chiar ei n-au punctat, iar evenimentul nu e banal, mai ales în contextul în care se tot afirmă de vreo patru luni marea solidaritate biunivocă între SUA și România.
O fi devenit pro-americanismul minoritar în România sau cei cu limba lungă și umedă s-o fi împuținat atât de mult? Nu cred nici una nici alta, și chiar dacă pro-americanismul o fi diminuat mult, tot se găseau ”mijloace specifice” ca acesta să fie afirmat public, ca să dăm bine în tabloul de analiză a laboratoarelor americane. Și totuși nu s-a făcut/organizat nimic, ”mucles” total!
Resemnarea românească de Ziua Americii de ieri, unică în istoria celor 32 de ani de democrație, are în mod sigur resorturi societalo-politice profunde pe care, dacă le-am analiza (dar n-o s-o facem!) la București sau Washington, am putea deduce inadvertențele majore din parteneriatul strategic SUA-RO, doar afirmat și deloc implementat, și astfel, având niște concluzii corecte, am putea poate să reparăm ceva ce astăzi apare clar ca fiind defectat. Numai că în post-adevărul ce conservă post-democrația în care trăim, nu reparatul e scopul principal, ci chiar stricatul a ceea ce mai avem funcțional.
Happy Birthday USA!
