Autor: Cozmin Gușă
Astăzi dimineață, chiar când m-am trezit, mă uitam pe canalul de Telegram, pentru că doar acolo apar știrile referitoare la alegerile din Rusia, pe conturi din Moldova sau chiar din Rusia sau din Belarus (în engleză, că nu știu limba rusă) și așa am observat și știrea cu Călin Georgescu, săltat din trafic, azi dimineață, în zorii zilei, și cu casa percheziționată. Desigur că este o știre aberantă și una care atrage atenția tuturor, inclusiv a mediului internațional, după cum am povestit. Însă, pot să recunosc că nu m-a surprins prea tare, chiar deloc. Și o să vă explic de ce. Nu găseam explicație agitației lui Călin Georgescu din ultimele luni, aproape jumătate de an, fără posibile alegeri la orizont, după părerea cvasi-unanimă: de ce să ia târgurile la rând, de ce să meargă prin țară, de ce să meargă să ia binecuvântări de pe la preoți, care, după aceea, unii dintre ei au fost penalizați sau s-a spus că ar fi fost penalizați? Ceva nu îmi dădea bine la socoteală, în condițiile în care Călin Georgescu are două dosare și, fiind în SECURISTAN, atunci când ai două dosare atât de serioase, nu poți să scapi de ele decât negociind cu Sistemul. Ei bine, alegerile nu erau la orizont, dar de câteva zile, așa cum am povestit într-o postare sâmbătă, ele apar la orizont.Nicușor Dan și protectorii lui s-ar părea că doresc alegeri parlamentare anticipate. Și atunci, revenind la Călin Georgescu, e cumva limpede că trebuia să se întâmple ceva.
Cazul pentru care a fost săltat din trafic și casa percheziționată este unul vechi. Cred că și voi ați citit de nenumărate ori despre acest caz documentat, cu nume, cu fel de fel de poze după documente care s-au dovedit a fi reale. Presa, în general presa anti-suveranistă, a tot vehiculat acest dosar ca dosar de presă, așa cum vă spuneam deja, de câțiva ani. Nu este un dosar de crimă. Nu este un dosar de trădare națională care să reclame săltarea din trafic. Nu este un pericol iminent pentru securitatea publică. Și, totuși, s-a recurs la acest gest ultra-excesiv ca pe un om trecut de 60 de ani și probabil cu mici probleme de sănătate, care are aici copii mici, să îl pui într-o asemenea postură excesiv emoțională.
Pe de altă parte, nici nu-i înțeleg pe cei care se arată atât de surprinși de acest eveniment. De ce să fiți surprinși, mă, fraților? Este încă o zi în SECURISTAN. Adică sunteți surprinși după ce în România s-au fraudat alegeri la rând de circa 20 de ani? S-au anulat alegerile în 2024, turul 2? S-au măsluit alegerile în 2025, de a ieșit Nicușor? Pe lângă aceste evenimente, o săltare din trafic, chiar a liderului opoziției politice, este un mizilic în acest SECURISTAN în care noi trăim.
Am două ipoteze pe moment și sigur că o să dezvoltăm în discuțiile de la Gold FM aceste ipoteze.
Prima: Călin Georgescu a picat într-o capcană împreună cu coordonatorii săi securisto-masoni, despre care v-am povestit, care e limpede că se aflau într-o discuție cu colegii lor securisto-masoni, care sunt, însă, la putere. E posibil însă să fi fost păcăliți, să îl fi împins pe Călin Georgescu în față și cumva ața să fie prea subțire, pericolul iminent, și atunci în SECURISTAN să se recurgă la acest gest excesiv și, după părerea mea, ilegal. Pentru un asemenea dosar nu îl salți din trafic, mai ales pe unul care este liderul opoziției politice.
Există și a doua ipoteză: poate chiar ăsta este planul de victimizare și de sprijin pentru Călin Georgescu. Îl săltăm din trafic, în felul ăsta generăm un aflux emoțional și-i fidelizăm susținătorii și mai tare, îi fidelizăm publicul, apoi îl lăsăm în libertate, în cercetarea dosarului care poate să țină încă câțiva ani. Și astfel ce reușim noi, șmecherii din SECURISTAN? Să fidelizăm publicul suveranist mai tare către Călin Georgescu, dar astfel, în perspectiva alegerilor anticipate, să văduvim AUR-ul de autoritate asupra electoratului suveranist. Adică, în caz de parlamentare anticipate, să facem dependent acest electorat de Voievodul Călin Georgescu, pe care noi, cei din SECURISTAN, îl avem la mână nu cu unul, nu cu două, ci cu trei dosare periculoase. Adică Voievodul nu poate să miște, după cum zicea micuțul Boc pe vremuri, sau alde Hrebenciuc: „Cine mișcă, mișcă în brișcă”, adică este mort. Astea sunt explicațiile pe moment.
Sigur, din punct de vedere personal, deoarece ne știm de 20 de ani, îi transmit compasiunea lui Călin Georgescu, indiferent care ar fi ipoteza corectă, mai ales familiei sale, care e greu încercată cu asemenea evenimente. Indubitabil, copiii sunt mici. Îi amintesc însă, cu această ocazie, și sper să apuce în această după-amiază să vadă postarea, că eu știu, și el știe că eu știu, că el știe bine în ce țară și mediu trăim, adică joacă acest joc riscant în mod asumat. În ce vă privește, veți afla în curând, și vom afla în curând, adevărul adevărat despre acest eveniment. Ca să glumesc amar, poate îl aflăm însă tot de la Serghei Lavrov, care va fi activ legat de acest eveniment.
O zi obișnuită în SECURISTAN. Avem un posibil viitor premier, care este caracterizat de larga majoritate a analiștilor, aproape cvasi-unanim, ca fiind agentul străin al unei puteri externe, adică al Germaniei, combinat cu Bruxelles-ul și ce-o mai fi pe acolo. Doar într-un SECURISTAN se putea întâmpla așa ceva, și problema, prieteni, nu este că l-a propus PNL-ul, sau USR-ul, sau UDMR-ul. Astea sunt partide pline de agenți străini. PNL-ul a fost și în perioada interbelică plin de agenți ai puterilor străine, marele PNL, așa-zisul făuritor al Unirii. Adevărul e cu totul diferit. Consider că e un partid de trădători, asta ca să fie limpede. Despre USR e documentat, iar despre UDMR este oficializat: cetățenia dublă a liderilor UDMR ne spune că sunt potențiali agenți ai unei puteri străine, adică Ungaria.
Nu. Problema este că serviciile secrete românești i-au dat clearance, adică undă verde, președintelui Nicușor Dan, pentru nominalizarea cuiva care este aproape oficializat, documentat, ca fiind agent străin. Repet, cvasi-unanimitatea analiștilor asta spun, asta demonstrează cauzal. Asta înseamnă că SECURISTANUL nostru este defectat, că SECURISTANUL nostru nu mai este autohton, că SECURISTANUL nostru nu mai este decât o sculă în mâinile puterilor străine. Asta să pricepeți, de fapt, odată cu această nominalizare a unui agent străin al unei puteri străine; nominalizare care, dacă va fi și votată, suntem în plop și plopul în aer. Dar simpla nominalizare, cu acordul serviciilor secrete, de către un președinte care abia acum pare iresponsabil de neasistat, reprezintă o ștampilă, o marcă a acestei Românii.
Încă o zi în SECURISTAN. Știu că nu vă place, dar vă rog să-mi dați dreptate, pentru că viața voastră va fi nu mai frumoasă, dar mai liniștită. Asta e situația. Atât de gravidă și de ciudată este.









