Autor: Cozmin Gușă
Clădirea în care se află Biblioteca Batthyaneum a fost construită în stil baroc între 1719 — 1738, ca biserică și mănăstire trinitariană. În timp, a fost modificată rând pe rând în funcție de destinația pe care o primea: a servit ca depozit și manutanță pentru armată și, în cele din urmă, a fost amenajată ca bibliotecă.
Acest lucru s-a întâmplat în 1768, când episcopul romano-catolic Ignăc Batthyany a înființat aici Institutum Batthyaniani (Institutul lui Batthyani).
Pe lângă numeroase colecții muzeale, institutul avea atunci un observator astronomic (se spune că era primul de acest fel din România) și o bibliotecă deschisă publicului.
Colecția privată a fondatorului ei rămâne și astăzi cea mai importantă și prețioasă pentru bibliotecă. Aceasta cuprinde 18.000 de tipărituri și manuscrise, în prezent colecția bibliotecii ajungând la peste 72.000 de documente, cel mai vechi manuscris fiind datat în secolul al IX-Iea. Tot la Biblioteca Batthyaneum, din 1840 a funcționat prima stație meteorologică din România. Pe lângă toate acele vechi documente medievale există unul mai presus decât celelalte. Este renumitul manuscris cunoscut sub numele de Codex Aureus, cu o istorie fascinantă, ca orice manuscris cu prestanță.
Codex Aureus este cel mai faimos și valoros manuscris medieval occidental care se află în România. Reprezintă patru evanghelii, de unde și denumirea de evangheliar, realizat pe pergament în 810 (probabil chiar mai repede) adică, în urmă cu peste 1.200 de ani — la cererea împăratului Carol cel Mare. Acest împărat, după ce a cucerit tot ce și-a dorit, a încetat războaiele și a început să adune în biblioteca lui cele mai frumoase manuscrise. Tot el a lăsat scris ca, după moartea lui, aceste valoroase manuscrise să fie vândute, iar banii să fie folosiți, firesc, pentru săraci.
Aflat la un moment dat în proprietatea Mănăstirii benedictine din Lorsch (de unde numele Evangheliarul de la Lorsch), se spune că a fost donat de împăratul Carol cel Mare, manuscrisul fiind notat în catalogul din biblioteca mănăstirii sub titlul ”Evangelium scriptum cum auro pictum habens tabullas eburneas” (Evangheliar scris și pictat cu aur având legătură din tăblițe de fildeș).
Călătoria manuscrisului spre Transilvania a început în anul 1785. În acel an, episcopul Batthyany a cumpărat de la cardinalul Vienei întreaga lui bibliotecă. Aici se afla și prima jumătate din Codex Aureus (reprezintă Evangheliile lui Marcu Matei) care a ajuns în acest mod la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Nimeni nu știe cum a ajuns însă în biblioteca Iui Migazzi, cardinalul Vienei.
Partea de la Alba Iulia are 111 file, ceea ce înseamnă 222 de pagini, și este scrisă și pictată cu aur, pe două coloane. Codex Aureus este făcut pe pergament, din piele de vițel nefătat, sacrificat, ca să fie foarte fin. Cel de-al doilea fragment din manuscris se află în Biblioteca Vaticanului, iar coperțile originale sunt în muzee din Londra și Roma.
Fragmentul de la Alba Iulia este păstrat în anumite condiții de temperatură și umiditate și aș putea să spun, fără să am îndoieli, că este cel mai bine păzit document dintr-o bibliotecă românească.
Originalul nu poate fi văzut, este păstrat în Tezaurul bibliotecii, dar pe site-ul Bibliotecii Naționale există o reproducere a acestui fragment. Toate fragmentele răspândite, în trei locuri diferite, s-au întâlnit pentru prima dată după mai bine de trei secole.
Nu se poate spune că patrimoniul Bibliotecii Batthyaneum nu a fost administrat cu responsabilitate. Au existat însă și câteva pete gri din acest punct de vedere. Este vorba, în primul rând, de scandalul început în anul 1993. La acea dată, o delegație de așa-ziși specialiști veniți din Landul german Hessen (urmași, ziceau, ai principelui Frederic de la 1555) a solicitat aprobarea — și a obținut-o din partea conducerii Bibliotecii Naționale, fără a se încheia un contract cu clauze, drepturi și obligații, cum se procedează în astfel de cazuri — să fotocopieze Codex Aureus. Interesant este faptul că, deși nu a existat niciun contract, Biblioteca Națională a primit din partea nemților 1.000 de mărci când paginile sale au fost facsimilate pentru prima dată, acest drept fiind acordat de Iacob Mârza, angajat al Bibliotecii Batthyaneum din Alba Iulia, unde se afla Codex, în schimbul unui computer PC 286, plus 1.000 de mărci. În 1998, la întoarcerea de la o expoziție organizată în Germania, s-au constatat trei deteriorări ale manuscrisului, de care au fost învinuiți Dan Erceanu, directorul Bibliotecii Naționale, și Mihaela Golban, angajată a Bibliotecii, care însoțiseră manuscrisul în calitate de custode. Cu prilejul aceleiași deplasări în Germania s-a zvonit că paginile manuscrisului fuseseră filate de reprezentanții editurii Facsimile Vertag din Elveția, care intenționau realizarea unor copii profesionale după Codex Aureus, atât de pe jumătatea aflată în România, cât și de pe cealaltă parte, ce aparține Vaticanului.
Afacerea scandaloasă nu s-a oprit aici. În 1996, Landul Hessen încheie un contract cu editura germană Faksimile Luzern căreia îi garantează folosirea exclusivă a drepturilor de reproducere a fotocopiilor după Codex Aureus pe timp de 25 de ani. România, se înțelege, fiind exclusă din afacere, Se spune că editura germană a realizat 333 de exemplare prin facsimilare, fiecare în valoare de circa 28.000 de euro, rezultând, în final, un câștig în jur de zece milioane de euro.
În vara anului 1998, Guvernul Radu Vasile (format din miniștri din partea P.N.Ț.C.D., U.D.M.R., P.N.L. și P.D.) a aprobat O.U.G. nr. 13 din 7 iulie, privind restituirea unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România. Atunci, ministru al Culturii a fost dl. Ion Caramitru, iar al Învățământului era dl. Andrei Marga. Oare știau de Codex Aureus sau află abia acum? Ordonanța de urgență nr. 13/1998, publicată în Monitorul Oficial nr.255 din 8 iulie 1998 a fost semnată de premierul Radu Vasile (Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!) și contrasemnată de Gyorgy Tokay, ministru delegat pe lângă primul-ministru pentru minoritățile naționale.
Scandalul propriu-zis izbucnește abia în anul 1999, când, cu prilejul participării Codex-ului la expoziția din Germania, se descoperă semne vizibile de deteriorare a acestuia datorate condițiilor improprii de microfilmare la care fusese supus cu șase ani în urmă de emisarii Landului Hessen. Se declanșează urgent o anchetă și, conform obiceiurilor românești, directorul Bibliotecii Naționale este arestat cu tam-tam. Dar în conformitate cu aceleași obiceiuri autohtone, instanța îl găsește nevinovat, directorul este repus în funcție și întreaga afacere rămâne în coadă de pește.
În clădirea Bibliotecii Batthyaneum există o încăpere cu pereți și ușă din oțel, încuiată și sigilată. Incinta blindată este securizată și printr-un sistem de alarmă. Aici se află cea mai importantă piesă, Evanghelierul din Lorsch, sau mai simplu Codex Aureus, cea mai prețioasă carte pe care o are România în acest moment, atât de valoroasă încât țara noastră garantează împrumuturile externe cu ea încă de pe vremea comunismului.
Toate construcțiile ridicate din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, de la Casa Poporului și metrou, la fabrici, uzine și blocurile optzeciste din centrele civice ale comunelor au fost construite din împrumuturi externe. La sfârșitul anilor ’60, Ceaușescu a reușit să se facă simpatic în Occident și a obținut un împrumut de aproximativ 10 miliarde de dolari pentru retehnologizarea industriei țării și urbanizarea socialistă. Pentru a intra în posesia banilor, dictatorul a garantat cu această carte.
În zilele noastre, soarta valorosului manuscris de la Biblioteca Batthyaneum pare incertă. Potrivit legislației în vigoare, clădirea complexului muzeistic Biblioteca Batthyaneum și Institutul astronomic — au fost retrocedate arhiepiscopiei romano-catolice din Alba Iulia, Biserica revendică însă și biblioteca. Cum statul român refuză, pe bună dreptate (valoroasa bibliotecă a intrat în patrimoniul cultural național în beneficiul tuturor cetățenilor țării indiferent de gruparea etnică din care fac parte), arhiepiscopia a dat în judecată statul român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Nu se întrevede încă o rezolvare. Planează însă o temere. În cazul în care, să zicem, statul român va fi obligat să cedeze Biblioteca Batthyaneum, odată cu aceasta va fi cedat și
Codex Aureus. Cetățenilor țării le e teamă că Valorosul manuscris, intrat în posesia bisericii romano-catolice, va părăsi Transilvania și va poposi inevitabil în biblioteca Vaticanului …
Valoarea ei este inestimabilă. Nu se poate măsura în bani. De aceea este un garant al împrumuturilor externe, chiar după 1990. Acest volum nu iese din camera blindată decât rareori și numai cu cereri speciale. S-a întâmplat în anul 1965 în Aachen, Germania, când a avut loc o expoziție de celebrare a epocii carolingiene. După doi ani, s-au realizat reproduceri după original.
Pentru studiu este folosită o copie fidelă, realizată în 1967.
Aici începe povestea acestei cărți…
