Autor: Petru Romoșan
Acordurile Sykes-Picot sunt acorduri secrete semnate, după 4 luni de negocieri, între Marea Britanie și Franța, cu consimțământul Imperiului Rus și al Italiei, pentru împărțirea Imperiului Otoman, “omul bolnav al Europei”, la încheierea previzibilă a primului război mondial. Imperiul Otoman s-a alăturat imperiilor centrale, German și Austro-Ungar. România a ales partida câștigătoare, Tripla Alianță, și a devenit astfel România Mare. Tripla alianță a fost compusă din Franța, Imperiul Britanic și Imperiul Rus la care s-au adăugat ca aliați principali Italia și S.U.A. (Antanta).
Marile puteri coloniale ale timpului, Imperiul Britanic și Franța își împărțeau zonele de influență și stabileau hărțile regiunii. Puterile coloniale vest europene își atribuiau zonele de administrare directă și zonele de “influență” în 4 zone, iar Palestina ar fi trebuit să devină o zonă internațională. Vorbim de spațiul cuprins între Marea Neagra, Marea Mediterană, Marea Roșie, Oceanul Indian și Marea Caspică, unde se întindea Imperiul Otoman. Rusiei i s-a promis Constantinopolul, Strâmptorile turcești și partea otomană a Armeniei. Revoluția Bolșevică din 1917 a scos Imperiul Rus din negocieri.
Negociatorii principali, între noiembrie 1915 și martie 1916, au fost colonelul Mark Sykes, deputat și diplomat, specialist în Orientul Apropiat (Proche Orient) sau Orientul Mijlociu (Middle East) de partea britanică și Georges Picot, jurist și diplomat, de partea franceză. Pentru mai multe motive, țările arabo-musulmane îi privesc și astăzi pe cei doi ca pe niște criminali.
Acordurile Sykes-Picot au fost semnate la Londra la data de 16 mai 1916, de Paul Cambon, ambasadorul Franței în Regatul Unit și de Edward Grey, secretarul de stat al Foreign Office (Ministrul de Externe). Franța prelua în administrare directă Libanul și Cilicia (Anatolia Meridională). Regatul Britanic administra direct Kuweitul și Irakul. Zona arabă A, sub influență franceză, era compusă din Siria și Mosul, actuală provincie din Irak. Zona arabă B, de influență britanică, era compusă din sudul Siriei actuale, Iordania actuală și Palestina.
La sfârșitul primului război mondial Imperiul Britanic acoperea Transiordania, Palestina, Irakul, Kuweitul, Qatar, Bahrain, Oman, Aden și Statele Arministițiului, actualele emirate, preluate unele încă din 1820, emiratele Dibba, Hamiyar, Kalba și Hira. În 1892, un tratat integra toate emiratele în Imperiul Britanic. La 1 decembrie 1871 Marea Britanie și-a încheiat protectoratul. Micile emirate și-au câștigat independența, s-au unit și au format Emiratele Arabe Unite.
În timpul primului război mondial contextul militar și diplomatic în Orient era net favorabil britanicilor. Efectivele militare britanice au urcat până la 1,4 milioane în tot Orientul. Franța avea un detașament de 7000 de oameni în Palestina și în Siria și un serviciu de informații foarte performant în Siria (SIL – serviciu de informații al Marinei). Mosul a fost cedat britanicilor de francezi în schimbul unor beneficii petroliere în bazinul Kirkuk.
Acordul franco-britanic a fost confirmat și legalizat de Societatea Națiunilor, la Conferința de la San Remo, între 19 și 26 aprilie 1920, în continuarea Conferinței de pace de la Paris, între aliații învingători în primul război mondial: britanici, francezi, italieni, americani, greci, români, japonezi și belgieni. Rezoluția de la San Remo din 25 aprilie 1920 stabilea atribuirea mandatelor de Societatea Națiunilor a trei teritorii aparținând Imperiului Otoman: Palestina, Siria și Mesopotamia (Irakul și Mosul) Imperiului Britanic. Franța a primit mandatele pentru Siria și Liban. Un subiect important, negociat între britanici și francezi, a fost exploatarea petrolului din regiunea Kirkuk, cel mai mare câmp petrolier din Irak și unul dintre cele mai mari din lume. Exploatarea a fost împărțită între britanici, francezi și americani, partea leului revenindu-le britanicilor. Câmpul a fost pus în exploatare în 1934.
Acordul franco-britanic a fost contestat de Turcia – insurecția națională a lui Kemal Atatürk – și de Hașemiți în Irak și în Siria. Divulgarea tratatului secret a fost făcută în Turcia, de noua putere sovietică instalată în Rusia în 1917. Prin războiul de independență din 1919, Kemaliștii îi alungă pe francezi din Anatolia. Are loc o revoltă în Siria înăbușită de francezi. Partajul decis de britanici și francezi nu va fi aplicat niciodată în integralitate. Atunci s-a născut Turcia modernă și a fost creată Arabia Saudită actuală. Majoritatea hărților au fost desenate arbitrar de cele două mari puteri coloniale.
După istoricul Eugene Rogan acordurile Sykes-Picot și procesul de împărțire a Imperiului otoman de Aliați în timpul primului război mondial continuă să producă instabilitate și în secolul XXI în Orient. După un titlu din Le Monde Orientul Mijlociu este regiunea cea mai durabil afectată de războiul din 1914-1918. (vezi Wikipedia din 06.10.2024 și întreaga bibliografie)
