Autor: Dan Diaconu, trenduri.blogspot.com
Citesc aproape maniacal. Cartea asta nu-mi dă pace, nu mă lasă să dorm. Citesc și mă îngrozesc, dar continui să citesc. Sunt cuprins de sentimente contradictorii. Cel mai mult mă mușcă frustrarea. Și așa mă întorc și mai maniacal la lectură. De mult n-am mai citit un text atât de șocant.
Elementele care mă fac să mă comport astfel sunt două. În primul rând conținutul cărții, limpede ca un rechizitoriu impecabil, care nu mai lasă niciun dubiu, făcându-te să înțelegi crima și să te îngrozești de consecințele sale. Dar cel mai mult mă enervează – da, acesta e cuvântul potrivit! – faptul că o astfel de scriere a fost cu atâta ușurință obtenebrată. Nu, n-a fost interzisă, ci s-a trecut peste ea ca și cum n-ar fi existat. Aici avem un mecanism la care trebuie să medităm îndelung, anume modul în care societatea minciunii reușește să ascundă adevărul nu prin interzicere, ci prin ignorare. Iată sentimentele care mă fac chiar să tremur în timp ce citesc.
Ați auzit de Lev Tihomirov? Răspunsul e „nici eu”. De-aici începe frustrarea. Cum e posibil să nu fi știut de Tihomirov, în condițiile în care s-a aflat undeva în linia întâi în evenimentele care au ajuns, în final, să zguduie lumea, să confiște vieți și națiuni, să distrugă civilizații întregi cu buldozerul. Cine-a fost Tihomirov? Un terorist în adevăratul sens al cuvântului, unul dintre vectorii care au cristalizat terorismul atât ca noțiune, dar, mai ales ca acțiune. Șef al organizației „Voința poporului”(Narodnia Volia), Tihomirov a avut ca prim vârf val carierei sale asasinarea țarului Alexandru al II-lea în 1881. Știam de asasinat, știam de organizație și, culmea, știam vag despre Tihomirov. Extrem de vag, atât de vag încât să ignor adevărul istoric exact ca gloata, pentru a pica în minciuna istoriei oficiale. Tihomirov ar fi trebuit să rămână în istorie nu pentru asasinat, ci pentru ceea ce a făcut după.
Teroriștii considerau că, prin asasinarea „capului fiarei”, adică a Țarului, întreg regimul se va prăbuși. În realitate a fost fix invers: țăranii ruși nu s-au revoltat împotriva regimului, ci au fost îngroziți și înfuriați de gestul teroriștilor. În loc de eliberatori, radicalii au fost văzuți ca ceea ce erau de fapt, niște criminali. Iar mișcarea a rămas complet izolată de popor. Astfel Lev Tihomirov s-a confruntat cu realitatea dură: în numele „progresului” comisese un act nesăbuit, asasinându-l tocmai pe țarul cel mai liberal, cel care desființase iobăgia. Ca să înțelegeți cât de stupid se desfășoară evenimentele, chiar în dimineața zilei în care a fost asasinat, Țarul Alexandru al II-lea semnase Constituția Loris-Melikov, care ar fi oferit Rusiei primele elemente de parlamentarism și democrație. Elementul acesta este unul esențial în înțelegerea aberației mișcării teroriste a lui Tihomirov în particular și a mișcării așa-zis revoluționare în general.
Refugiat în Elveția și apoi înb Franța, Tihomirov vede limpede cum acțiunea sa nesăbuită a avut efecte contrare(actele Țarului Alexandru al II-lea sunt anulate de urmașul său, iar societatea rusă se radicalizează în conservatorism). Încearcă astfel să înțeleagă tot ceea ce s-a întâmplat și așa rezultă „De ce nu mai sunt revoluționar”(Почему я перестал быть революционером), cartea pe care o citesc.
Citiți articolul integral pe trenduri.blogspot.com!
sursă: trenduri.blogspot.com
