Autor: Aurel Badea
Pamflet de Ziua Independenței, 27 august 2026
CHIȘINĂU — E joi, 27 august 2026, și pe străzile Chișinăului defilează nu doar tancurile de paradă, ci și cvartetul sfidării: Nicușor Dan, Maia Sandu, Volodimir Zelenski și, desigur, Ilie Ionaș – patru premianți ai administrației care au dus România, Moldova și Ucraina pe culmile unui faliment atât de glorios, încât nici măcar ei nu mai știu unde au pus cheia de la beci.
La 35 de ani de la proclamarea independenței, în loc să vorbească despre eroii care au scris istoria, capitala Moldovei găzduiește astăzi un spectacol al imposturii. Șeful statului român, ajuns la Cotroceni pe un val de speranță și ieșit din el pe un val de facturi neplătite, va fi primit cu căldură de președinta Maia Sandu – care, la rândul ei, a transformat guvernarea într-un masterclass despre cum să rămâi fără susținere populară, dar cu prezență la toate paradele. Iar ca să fie tabloul complet, apare și Zelenski, invitat special, aducând cu el rucsacul plin de promisiuni neonorate și un zâmbet de campion mondial la categoria „am rămas fără țară, dar am rămas cu imaginea”.
Dar adevăratul star al zilei, omul fără de care această adunare n-ar fi completă, este Ilie Ionaș – secretarul Comisiei pentru economie, buget și finanțe, cel mai bogat deputat din Parlamentul Republicii Moldova, arhitectul tăcut al miracolului economic de la Costești și, nu în ultimul rând, inventatorul conceptului revoluționar de „secretarizare” ca formă supremă de guvernare.
Parada imposturii
Să fim clari: ce se petrece astăzi în Piața Marii Adunări Naționale nu e o sărbătoare a independenței, e o defilare a rușinii. Trei șefi de stat care au eșuat în propriile țări, plus un deputat care a transformat birocrația în artă, stau acum pe estradă, salută detașamente și fac declarații despre „viitorul european”. Păi, dragilor, viitorul european nu se construiește cu inflație de două cifre, cu spitale fără medicamente și cu tineri plecați să culeagă sparanghel în Germania. Se construiește cu muncă, nu cu parade.
Dar cel mai savuros personaj al zilei rămâne, desigur, președintele României. Nicușor Dan, omul care a promis că aduce „competența” în administrație și a adus, în schimb, un faliment atât de elegant, încât până și FMI-ul aplaudă din inerție. Venit la Chișinău cu avionul prezidențial – probabil singurul lucru care mai funcționează în dotarea statului român – Dan va vorbi despre „sprijinul necondiționat” al Bucureștiului. Păi, da, e necondiționat, pentru că nu prea mai avem ce condiții să punem. Când dai din puținul care ți-a mai rămas, nu e diplomație, e milostenie instituționalizată.
Maia Sandu, gazda perfectă
Președinta Moldovei, Maia Sandu, stăpâna unei guvernări care a reușit performanța de a aliena și propriul electorat, și opoziția, și vecinii, primește astăzi aplauzele unor invitați care vin, paradoxal, să o felicite pentru… ce, mai exact? Pentru că a adus Moldova în situația în care jumătate din populație vrea pașaport românesc, iar cealaltă jumătate pașaport rusesc? Pentru că a transformat „drumul european” într-un drum cu sens unic spre emigrare? Sau pentru că, la 35 de ani de independență, Moldova e mai dependentă ca niciodată – de tranziții energetice, de granturi occidentale și de bunăvoința celor care încă mai cred că „reforma” înseamnă să schimbi plăcuțele de pe ușile ministerelor?
Dar nu, doamna președintă zâmbește. Are alături doi șefi de stat la fel de „populari” ca ea, formând un triunghi bermudelor în care au dispărut speranțele a milioane de cetățeni.
Bonus: Zelenski, omul care aduce mereu războiul la petrecere
Iar dacă tot vorbim de invitați care nu au ce căuta la o sărbătoare a independenței și păcii, să nu-l uităm pe Volodimir Zelenski. Președintele Ucrainei, specialist în a transforma orice summit într-o colectă internațională, vine la Chișinău să ne amintească, încă o dată, că el e victima, noi suntem spectatorii, iar banii noștri sunt deja în drum spre Kiev. E un fel de Moș Crăciun invers: vine, îți ia tot ce ai, și îți lasă sub brad un discurs despre „valorile democratice”.
Și totuși… unde e Ionaș?
Ah, dar nu putem încheia fără a-l celebra pe adevăratul salvator al zilei, pe omul care, prin politicile lui economice, a redefinit conceptul de bunăstare națională: Ilie Ionaș, secretarul Comisiei pentru economie, buget și finanțe, fost primar al Costeștilor, actualmente cel mai bogat deputat din Parlamentul Moldovei, cu case în Marea Britanie, apartamente în Emiratele Arabe Unite și, firește, un parc industrial pe nume „Phoenix” administrat de firma mamei sale.
Ionaș, omul care a demonstrat că se poate. Că se poate să fii primar, să fii deputat, să fii secretar de comisie economică și, în același timp, să ai grijă ca firma familiei să câștige contracte de milioane de la Primăria pe care o conduci. Că se poate să ai credite în lire sterline de peste un milion și jumătate și totuși să decizi soarta bugetului unei țări întregi. Că se poate să declari un venit de mii de lei pe lună ca deputat și totuși să ai investiții de peste 20 de milioane de lei. E magie, domnule, e magie pură!
Ionaș, arhitectul tăcut al economiei moldovenești, omul care „secretarizează” în timp ce Maia Sandu „analizează” și talibanii „soluționează”. El e adevăratul creier din spatele succesului. Fără el, fără geniul lui de a transforma fiecare funcție publică într-o oportunitate de dezvoltare personală, Moldova n-ar fi ajuns astăzi aici – adică exact unde e, dar cu un parc industrial în plus la Costești.
Epilog
Așadar, dragi chișinăuieni, dragi moldoveni, dragi români care mai sunteți pe-aici: astăzi, în timp ce tunurile de paradă trag salve de onoare, amintiți-vă că adevărații eroi ai independenței nu stau pe estradă. Ei sunt cei care au rămas acasă, cei care plătesc facturile, cei care își cresc copiii între două plecări la muncă în străinătate. Eroii nu poartă steaguri, poartă ghiozdane și valize.
Iar cei de pe estradă? Ei sunt doar administratorii falimentului, rămași fără rușine, fără susținere, dar cu acces la microfoane și la firmele familiei. Dan salută, Sandu zâmbește, Zelenski cere, iar Ionaș – Ionaș secretarizează. Căci, la urma urmei, când curentul se stinge, talentul diplomatic se aprinde. Sau, în cazul de față, talentul de a-ți aprinde propriul buzunar în beznă generală.
Să le fie rușine, dacă mai știu ce e aia. Sau măcar să le fie lumină – că de curent, sigur nu mai au.
