La etajul unui bloc de pe strada Henri Barbusse din Cluj-Napoca, între un cabinet stomatologic și o frizerie, funcționează, cel puțin pe hârtie, una dintre cele mai influente asociații civice din România. Se numește SOS Orașul, are în frunte partenera de viață a Președintelui țării și a reușit, timp de aproape cincisprezece ani, performanța de a bloca proiecte imobiliare de zeci de milioane de euro fără ca nimeni să fi auzit vreodată de ea. Nu are siglă. Nu are sonerie care să răspundă. Nu are, practic, nimic din ce ar trebui să aibă o organizație care se laudă că apără interesul public.
Strada Henri Barbusse nr. 3-5, Cluj-Napoca. Așa scrie în certificatul de grefă eliberat de Judecătoria Cluj-Napoca la solicitarea Gazetei de Cluj, formulată în baza Legii 544/2001. Așa scrie și în statutul asociației, atestat de un avocat bucureștean în mai 2011. Aici, chipurile, își are sediul social Asociația SOS Orașul. Organizația care, din 2011 încoace, s-a declarat în apărătoarea patrimoniului arhitectural, a spațiilor verzi și a „cheltuirii judicioase a banului public” din România.
Ne-am dus acolo. Nu ca să verificăm o bănuială, ci pentru că așa se face. Te duci și te uiți. La intrare, pe plăcuța de lângă interfon, scrie „Cabinet Medical”, „Cabinet Stomatologic”. Pe ușa de sticlă a scării, un anunț mototolit ține loc de orientare: „Laborator Tehnică Dentară – interfon 3”, iar dedesubt, lipit strâmb, un banner roșu cu „09 FRIZERIE”. Niciun indiciu despre vreo asociație. Nicio siglă SOS Orașul, niciun afiș, nicio hârtie A4 prinsă cu bandă adezivă care să spună că acolo funcționează o organizație neguvernamentală înscrisă legal, cu personalitate juridică, la Judecătoria Cluj-Napoca. Am sunat. Nimeni nu a răspuns. Nu pentru că era o oră nepotrivită. Pur și simplu nu răspunde nimeni la apartamentul indicat oficial ca sediu al unei asociații care s-a luptat, până acum, prin instanțe, cu unii dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari din țară.
Nu există un site al asociației. Nu există o adresă de e-mail publică. Nu există un număr de telefon la care un cetățean să poată suna dacă vrea să sesizeze un abuz urbanistic sau, pur și simplu, să afle ce face organizația cu banii pe care, teoretic, îi administrează „în interes public”. Singurele informații despre SOS Orașul care circulă în spațiul public sunt cele smulse, bucată cu bucată, din dosare de instanță și din declarații de avere. Restul e tăcere. O tăcere organizată, am putea spune, dacă am fi dispuși să dăm asociației beneficiul îndoielii cum că ar fi vorba doar de neglijență.
Cine e S.O.S. Orașul
Din documentele obținute de Gazeta de Cluj aflăm firul complet al poveștii. Asociația S.O.S. Orașul a fost înființată în 2011, prin încheierea civilă nr. 8305/CC din 17 iunie 2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, la cererea Ștefaniei-Georgiana Simion. Scopul declarat, generos și nobil pe hârtie a fost implicarea în dezvoltarea urbanistică a localităților, protejarea patrimoniului arhitectural-urbanistic și istoric, protecția mediului înconjurător, apărarea proprietății publice, cheltuirea judicioasă a banului public, transparența decizională, accesul la informațiile de interes public și, cireașa de pe tort, „problematica activității de minerit din România”.
Consiliul Director inițial era format din trei nume adică președinte Grădinaru Loredana-Mirabela, vicepreședinți Simion Ștefania-Georgiana și Velicu Daniel. În 2018, componența s-a schimbat. Velicu Daniel și Simion Ștefania-Georgiana se retrag din calitatea de membri, iar în locul lor sunt cooptați Manole Mihai-Cosmin și Stoenoiu Cosmin-Vasile, care devin vicepreședinți alături de Grădinaru, rămasă neclintit președinte de la înființare până astăzi. Patrimoniul inițial al asociației, cel cu care urma să „apere” interesul public din România? 1.000 de lei. O mie de lei, atât a pus organizația la bătaie ca să lupte, timp de un deceniu și jumătate, cu unii dintre cei mai puternici jucători din imobiliarele bucureștene.
Iar despre președinta acestei asociații nu se poate scrie fără să spunem lucrurilor pe nume. Loredana Mirabela Grădinaru este partenera de viață a lui Nicușor Dan, actualul Președinte al României și fost primar general al Capitalei. Asociația pe care o conduce de la Cluj, la o adresă unde nimeni nu răspunde și nimeni nu a auzit de ea, a fost implicată constant, în ultimul deceniu, în procese împotriva unor proiecte imobiliare din București. Exact orașul pe care partenerul ei l-a administrat între 2020 și 2025.
O rețea, nu o coincidență
Numele care apar pe actele S.O.S. Orașul nu sunt anonime. Sunt, de fapt, chipurile aceleiași generații de activiști civici care au gravitat, ani de zile, în jurul lui Nicușor Dan și al asociației sale fanion, Salvați Bucureștiul, fondată de acesta încă din 2006. Ștefania Georgiana Simion, cea care a cerut personal, în 2011, înființarea asociației S.O.S. Orașul și care a fost, până în 2018, vicepreședintă alături de Grădinaru, a fost consilier juridic la Salvați Bucureștiul, apoi coordonator juridic la Alburnus Maior, organizația cunoscută pentru lupta împotriva exploatării de la Roșia Montană. Traseul ei profesional s-a împletit constant cu cel al lui Nicușor Dan.
A devenit consilierul lui personal pe probleme juridice și de mediu după ce acesta a preluat Primăria Capitalei în 2020, apoi director al Administrației Parcului Natural Văcărești din 2022, iar din octombrie 2025 este consilier de stat pentru mediu la Cotroceni, în echipa prezidențială a lui Nicușor Dan. Presa centrală a scris deja, în repetate rânduri, despre relația financiară dintre cei doi, inclusiv despre un împrumut personal de 20.000 de lei pe care Simion i l-ar fi acordat lui Dan în perioada campaniei electorale din 2016, episod investigat la vremea respectivă de DNA în dosarul privind finanțarea campaniei.
Despre ceilalți doi vicepreședinți actuali, Manole Mihai-Cosmin și Stoenoiu Cosmin-Vasile, cooptați în 2018, nu am reușit să găsim absolut nicio informație publică relevantă. Nici CV, nici declarație de avere, nici măcar o mențiune de presă care să lămurească cine sunt și ce fac în afara acestei asociații. Este exact genul de gol de informație pe care ar trebui să-l umple o organizație transparentă, dar pe care S.O.S. Orașul, cu tăcerea ei sistematică, îl adâncește. Nici despre Velicu Daniel, membru fondator retras din conducere în 2018, nu putem confirma cu certitudine identitatea publică pentru că numele este comun, iar asociația nu oferă niciun detaliu de identificare suplimentar.
Bani împrumutați, procese pierdute, executări silite
Dacă tot veni vorba de bani, declarația de avere a Mirabelei Grădinaru, depusă la 4 august 2026 și publicată de Administrația Prezidențială „pentru a înlătura orice speculații”, conform propriilor cuvinte ale lui Nicușor Dan, conține un detaliu greu de trecut cu vederea. Printre activele și pasivele partenerei Președintelui figurează un împrumut personal, acordat fără dobândă, în valoare de 116.563,42 de lei, către chiar Asociația S.O.S. Orașul, organizația pe care o conduce. Cu alte cuvinte, femeia care prezidează o asociație „fără scop patrimonial”, înființată cu un capital inițial de 1.000 de lei, a fost nevoită să bage din buzunarul propriu peste o sută de mii de lei ca organizația să supraviețuiască. Întrebarea firească e simplă. O asociație care nu se poate susține fără infuzii private de la propria președintă, dintr-un venit salarial de 158.360 de lei anual de la Automobile Dacia, cât de „a interesului public” mai poate fi considerată activitatea ei?
Pentru că da, S.O.S. Orașul a pierdut procese. Nu unul, nu două, aproape toate. Firma One Mircea Eliade Properties SRL, un dezvoltator imobiliar cu o cifră de afaceri de peste 263 de milioane de lei, a dat în judecată asociația clujeană pentru neplata cheltuielilor de judecată acumulate din litigiile pierdute. În noiembrie 2022, Judecătoria Cluj-Napoca a decis chiar dizolvarea S.O.S. Orașul, constatând că asociația este „în stare de insolvabilitate” și nu are niciun venit de doi ani fiscali încoace. Instanța a reținut că membrii asociației refuză să-și achite cotizațiile tocmai pentru ca organizația să nu poată fi executată silit.
Acesta este un mecanism care miroase mai degrabă a scut juridic decât a activism civic dezinteresat. Decizia de dizolvare a fost răsturnată abia în ianuarie 2024 de Tribunalul Cluj, nu pentru că asociația și-ar fi dovedit solvabilitatea, ci pentru că firma dezvoltatoare a fost considerată „lipsită de interes” în a cere dizolvarea, o chestiune strict procedurală. Chiar și așa, S.O.S. Orașul a fost obligată să achite peste 27.000 de lei cheltuieli de judecată doar pentru acest apel.
Povestea nu se oprește aici. În mai 2025, la puțin timp după ce Nicușor Dan a plecat de la Primăria Capitalei pentru a deveni Președinte al României, chiar instituția pe care o condusese, Municipiul București, prin primarul general, a dat în judecată S.O.S. Orașul și Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural, cerând recuperarea a aproape 20.000 de lei, bani pe care alții îi plătiseră deja în locul asociațiilor pentru cheltuielile de judecată dintr-un proces pierdut definitiv în 2023 la Curtea de Apel Cluj. Ironia e greu de ratat și situația este, pe alocuri, amuzantă dacă ne gândim că instituția condusă timp de cinci ani chiar de partenerul președintei S.O.S. Orașul se vede nevoită să acționeze în instanță asociația soției sale, pentru bani.
S.O.S. Orașul nu a acționat niciodată singură. Potrivit investigațiilor de presă publicate deja despre acest subiect, asociația a atacat proiecte imobiliare și decizii ale administrației publice mereu în tandem cu alte organizații printre care Salvați Bucureștiul, Miliția Spirituală, Orașul Verde sau Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural. Un adevărat ecosistem de ONG-uri mici, cu resurse minime și conduceri suprapuse, care se folosesc reciproc pentru a bloca, prin instanțe, proiecte de anvergură. Asta fără ca vreuna dintre ele să aibă, aparent, capacitatea financiară de a-și asuma consecințele atunci când pierd procesele. Modelul e cunoscut deja. Activismul civic autentic presupune și riscul de a pierde, urmat de răspunderea civilă normală. Aici, riscul pare externalizat sistematic către dezvoltatori și autorități, în timp ce asociațiile rămân, an de an, fără active sau fără cotizații plătite.
Gazeta de Cluj a mai scris despre asta
Nu este prima dată când readucem în atenție acest subiect. Publicația noastră a documentat, încă din 2023, procesul de dizolvare al S.O.S. Orașul, scriind atunci când alte publicații evitau să menționeze detaliul esențial, că asociația a fost înființată de Grădinaru Loredana-Mirabela, partenera lui Nicușor Dan. Am revenit și în ianuarie 2024, când Tribunalul Cluj a răsturnat decizia. De fiecare dată, tiparul a fost identic. Procese pierdute la nivel central, tăcere totală la nivel local, la Cluj, acolo unde asociația își are, oficial, casa.
Nu e nimic ilegal, cel puțin nu în mod evident, în faptul că o asociație civică are sediul într-un apartament dintr-un bloc, fără firmă la ușă. Dar când vorbim despre o organizație care s-a folosit, ani la rând, de aparatul juridic pentru a bloca investiții de zeci de milioane de euro, invocând „transparența decizională” și „accesul la informațiile de interes public” chiar în statutul propriu, absența oricărei urme de activitate reală la adresa oficială nu mai e un detaliu administrativ.
E o problemă de credibilitate. Cum poți cere altora transparență de la o adresă unde nimeni nu răspunde la interfon, unde nu există niciun semn că cineva ar lucra vreodată acolo, unde singura dovadă că asociația chiar există sunt niște acte de instanță și un împrumut personal de peste o sută de mii de lei, dat de propria președintă ca să nu se prăbușească definitiv?
Cazul S.O.S. Orașul spune, de fapt, o poveste mai amplă. Cea a unui grup restrâns de activiști civici care s-au transformat, în timp, în funcționari și consilieri ai statului, păstrând în paralel structuri asociative care par orice altceva, dar organizații funcționale.
sursă: gazetadecluj.ro
