Gușă: Statistica deznădejdii. Ce-am pierdut după ce l-am omorât pe Ceaușescu

(transcrierea editorialului vorbit din emisiunea “Ce-i în Gușă, și-n căpușă!”, de la GOLD FM)

Autor: Cozmin Gușă

Cam de vreo două zile, poate trei, am primit din zeci de locuri, pe telefon, un mesaj cu un grafic comparativ ce prezintă situația României în 1989, pe o coloană, sintetic, și în anul 2025, pe altă coloană. E limpede că este un element din campania asta electorală, graficul chiar indică partidele vechi vinovate toate. Este o abordare populistă. Sigur că sunt vinovate partidele politice, dar sunt vinovați românii care au votat mereu acele partide politice, sunt vinovați cei din instituțiile statului și din serviciile secrete, care n-au făcut nimic, deși s-au îndestulat, au trăit bine, au avut salarii mari, babane, vinovați sunt și cei din justiție, deci nu doar partidele politice, să fim serioși. Deci de-aia nu-l voi comenta într-o cheie politică.

O să vă expun datele, unele sunt ușor inexacte, dar nu într-o măsură care să influențeze verdictul pe care o să-l dau la final. Datoria externă la 1989 era 0 , eram singura țară cu datorie externă zero; în 2025, avem o datorie de peste 200 de miliarde de euro. În ´89 avem o populație pe 23 de milioane, astăzi statistica arată că am mai fi doar 17,5. Spre exemplu, fabrici de zahăr aveam 33, astăzi mai avem 2. Produceam 44.000 de tractoare pe an și produceam 13.000 de autocamioane pe an; azi mai producem 0 tractoare, 0 autocamioane. În perioada ’85-’89, produceam și 40-50 de avioane pe an; astăzi mai producem 0. Fabricile de utilaje agricole au scăzut de la 22, în 1989, la 3 fabrici, astăzi. Un singur loc a rămas constant: producția de tone de cereale, care era de 22 de milioane în ’89, 21-22 de milioane și în 2025. Producția de autovehicule, sigur, capital românesc scrie aici că era de 150.000; astăzi, nu mai e capital românesc, probabil că producem mai multe autovehicule, dar nu mai sunt produse de capitalul românesc. Aveam o flotă comercială de 321 de nave; astăzi, mai avem 30 de nave și nu știm în ce stare sunt. Aveam 50 de pescadoare, nu mai avem niciunul; 13 nave frigorifice, nu mai avem niciuna; 70 de nave mineraliere, nu mai avem niciuna; 12 tancuri petroliere, nu mai avem niciunul; tancuri militare circa 3.000 în ’89, astăzi ar mai fi de trei ori mai puțin; avioane de luptă nu cred că erau 1.000, dar cred că erau câteva sute, astăzi se spune că avem puțin peste 100; militari activi se scrie că erau 300.000, probabil că erau ceva peste 200.000, astăzi sunt cred că de trei ori mai puțini, dintre care, mă rog, unii nici măcar nu mai au calitate.

Asta este „Statistica Deznădejdii”, cum am numit-o eu, pe care am vrut să v-o prezint. Efectul este dărâmător. În momentul în care stăm strâmb și judecăm drept, numai la cifrele astea (aș putea să vă dau și alte capitole, eu le știu și eu, Petrișor Peiu, spre exemplu, le știe și el foarte bine) ne dăm seama că, de fapt, am asistat la surparea fundamentului unei țări. S-a făcut prin hoție, s-a făcut prin vânzare, efectul este îmbogățirea peste măsură a corporațiilor multinaționale, care exploatează consumul românesc, îmbogățirea peste măsură a unui număr mic de securiști și politicieni (oamenii de afaceri, marea lor majoritate, fie vin dintr-o rețea de securiști, fie vin dintr-o rețea politică; nu a avut nimeni moșteniri pe care să le înmulțească – vorbesc de multi-multi-milionarii României, care mulți dintre sunt și miliardari. Să nu credeți povestea că România nu are miliardari, că are). Ei bine, am folosit în mod intenționat în titlu simbolistica numelui de Ceaușescu, pentru că suprimarea sa fizică, de Crăciunul lui 1989, a însemnat, de fapt, pentru poporul nostru, promisiunea că vom avea cel puțin două lucruri în plus după uciderea lui Ceaușescu, anume prosperitate și libertate. Prosperitate ne zice această statistică că, de fapt, nu mai avem, pentru că toate acele lucruri s-au distrus, în ele ar fi constat prosperitatea unei țări, și nici nu vom mai avea prea curând – e limpede că România este pe un tobogan, iar libertate, aici e chiar mai simplu, dar și mai dureros, prezentul ne explică, prin evenimentele pe care le generează, de la neglijarea Constituției, încălcarea legilor, până la blocarea libertății de expresie, acest prezent ne spune că am pierdut și libertatea din nou, la fel cum o pierdusem și până în 1989, când am crezut că am recâștigat-o. Sub acest spectru trăiți și trăim, prieteni goldiști, al „Statisticii Deznădejdii”!