Imi propun sa accentuez prezenta mea pe online printr-o emisiune de 30 de minute in fiecare zi, transmisa multi-channel, fiindca deja am audiente foarte mari pe Facebook si Tik Tok.

Si voi lansa o emisiune online, NU podcast.

CONTRO/VERSAT

Toată lumea crede că știe cine sunt oamenii controversați.

Nu-i adevărat.

Le cunoaștem scandalurile, declarațiile, dosarele, clișeele și etichetele. Îi iubim sau îi urâm înainte să-i ascultăm cu adevărat. Bine, mulți nici nu vor să vorbească. Îi voi face eu să vorbească.

CONTRO/VERSAT este un format TV de interviu filmat în stil cinéma vérité, cu un singur om și o singură conversație. Fără public, fără şezǎtori cu “invitați”, fără efecte, fără întrebări aprobate dinainte.

Nu mă interesează să demonizez pe nimeni, dar nici să reabilitez pe cineva.

Mă interesează omul din spatele controversei.

Vreau să găsesc acea latură pe care nimeni n-a văzut-o. O contradicție. O rană. Un regret. O idee. Un gest. Un adevăr care schimbă perspectiva fără să schimbe faptele.

Vor fi invitați pe care îi cunoașteți și invitați despre care n-ați auzit niciodată, dar care au influențat România din umbră. Politicieni, artiști, moguli, oameni de afaceri, jurnaliști, foști condamnați, victime, supraviețuitori, personaje dispărute din spațiul public și oameni pe care istoria i-a redus la o singură etichetă.

Nu caut senzaționalul, caut complexitatea.

Uneori, cel mai controversat lucru pe care îl poți face este să privești un om fără prejudecăți.

O să vă placă show-ul CONTRO/VERSAT.

Sacha Dragić, boss-ul Superbet, îl fură pe șeful Ringier cu ajutorul lui Sergiu Toader și o pune pe Mădălina Rădulescu pe poziție. Idioții de la Ringier România sunt acum sub sclavia totală a lui Dragić.

A fost anunțul că Andrei Bereandă, șeful Ringier România, pleacă din funcția de conducere.

Ieri, de lene, că-s și eu în vacanță, n-am avut chef să scriu că deja redacțiilor Libertatea și GSP le-a fost prezentată Mădălina Rădulescu, așa că TVR Info mi-a luat-o înainte. My bad.

Apoi, facturistul Obae a dat azi “continuarea”.

Daca tot am intarziat cu exclusivitatea despre Madalina (pe care, curios, sclavul de Obae nu a prezentat-o), o sa va ofer ceva mult mai pretios: “traducerea” celor intamplate.

E nevoie insa de putina istorie.

Si vrea sa va reamintesc de scandalul din toamna anului 2023 de la Ringier, izbucnit după demiterea redactorului-șef Cătălin Țepelin, declanșând o revoltă a jurnaliștilor GSP și Libertatea, care au acuzat conducerea de imixtiuni editoriale în favoarea industriei jocurilor de noroc.

La acea vreme, peste 70 de jurnaliști de la GSP și Libertatea au acuzat conducerea elvețiană a Ringier Sports Media Group (reprezentată prin oficiali precum Robin Lingg) de imixtiune comercială în conținutul editorial și presiuni legate de articolele despre industria jocurilor de noroc. Mai precis, presiuni de la Sacha Dragic, patronul Superbet.

Jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au dezvăluit că presiunile venite din partea managementului Ringier vizau direct modul în care erau redactate sau verificate în avans articolele sensibile despre firmele de jocuri de noroc, în special cele legate de Superbet, care era unul dintre cei mai mari clienți de publicitate ai trustului.

Ringier a susținut că este vorba doar de restructurări strategice, însă conflictul a dus la închiderea ediției tipărite a Gazetei Sporturilor și la plecarea unor jurnaliști cheie, precum Cătălin Tolontan.

Prin aceasta amintire, trebuie sa “vedeti” cele intamplate ieri. Practic, Sacha Dragic l-a “furat” pe seful Ringier Romania si l-a adus in pozitie de conducere la Superbet.

In locul lui Bereanda, Dragic a plantat-o pe stearsa Madalina Radulescu (ce frumos lucreaza acoperitii SIE), si astfel Ringier Romania intra sub “comanda” totala a bossului Superbet.

Cine a “intromisionat-o” pe Madalina? Numele lui este Sergiu Toader, fost membru al echipei de techerghei ciorditori din carea faceau parte Sorin Enache, Mihnea Vasiliu, Catalin Tolontan si altii.

Sergiu Toader este un soi de sclavete al SIE si el, am crezut initial ca s-a potolit cu cacaturile si chiar i-am recomandat aici substackul (azi, l-am “derecomandat”.

Trebuia să îl critic pe Toader în decembrie 2025, când a apărut vestea că, fomist și narcisist dornic de atenție cum e, a acceptat să devină „consultant” pentru Dragić, patronul Superbet. Adică domnul Sergiu Toader, pe de o parte, vitupera pe Substack despre politicienii murdari din România, sistemul corupt etc., iar între timp murea de poftă să mănânce niște căcat în euro, pe simbrie, de la șeful celei mai jegoase industrii posibile. Bleah.

Dragić se crede foarte smart cu mișcările sale de HR, dar nu știe cum a furat gașca asta de techerghei o salbă întreagă de moguli. Au fost prinși de Adrian Sârbu la furat, apoi de Dan Voiculescu, apoi, idioții, prostituații, au fost prinși chiar și de SOV.

Bine, SOV se pișa pe ei efectiv, se pișa pe Enache, se pișa pe Dragoș Stanca și îi dădea la supt prin batistă și lui Sergiu Toader. Sunt prea grele cuvintele mele? Nici vorbă, nu fac decât să citez din stenogramele vremii dintre banditul SOV și sclavetele îndatoritor Sergiu Toader. Să luăm aminteeeee:

Sergiu Toader: Păi Mardoc nu are niciun astfel de ofițer, Mardoc (n.r. – Rupert Murdoch) dă telefon din Australia direct la „The Sun“, în Londra, și zice: ia schimbă-mi, mă, în p…a mea, prima pagină.
SOV: Ai văzut? E atât de simplu, adică stai, mă, ce-mi trebuie? O sugem prin batistă, sugem p…a prin batista? Nu tată! Ea este organizație care trebuie să răspundă intereselor de business ale patronului. Punct. (…)
SOV: Nu, o să rămânem o structură mult mai mică, dar extrem de bine organizată și extrem de eficientă. La ce i-a folosit lui Geoană că a avut sub curul lui toată România, aproape? Băsescu a avut o grupare mică, dar a dracului de bine organizată.(…)
SOV: Nu, acum îmi construiesc o organizație care să răspundă intereselor mele de business, businessul meu fiind doar media. Deci, practic, răspunde și intereselor ei. Că nu vede drumul, să fie sănătoasă, îl văd eu și pe ăla merg.
Sergiu Toader: E corect. Pentru mine e important și ce am construit eu la comanda ta.
SOV: Alo! N-ai înțeles! A fost o etapă. Eu nu-mi reproșez, băiatule, a fost o etapă.
Sergiu Toader: O.K.
SOV: A fost o etapă care a avut și bune, și rele. Fără discuție! De-aia nu stau să fac o analiză pe ce a fost bun, ce a fost rău. Știu ce am nevoie astăzi, astăzi am nevoie de o organizație să răspundă comenzilor mele, ca la Audiul pe care îl am. Am dat de cheie, a pornit, am întors cheia pe stânga, s-a oprit.
Sergiu Toader: Absolut!
SOV: De asta am nevoie.
…………………………………..
SOV: Eu nu manipulez pe nimeni, oamenii trebuie să creadă ceea ce este: este organizația lui Vîntu și răspunde la comanda lui Vîntu.
Sergiu Toader: Asta vreau să le spun.
SOV: Corect.
Sergiu Toader: Că, altfel, nu știu cum se construiește.
SOV: Dar nu vreau altceva, nu mă interesează, nu vreau să comunic o falsitate, adică: băi, sunteți liberi!
Sergiu Toader: Nu, nu.
SOV: Nu sunteți liberi, nene. Vă convine, lucrați, nu vă convine, plecați, ce mare căcat!
Sergiu Toader: Exact asta vroiam să-ți spun, când mă întorc acolo, la butoane, asta trebuie să le spun oamenilor, pentru că mi-ai cerut să fac asta, asta fac, să-mi bag p… dacă nu. Într-adevăr, dacă ai nevoie de asta, îți garantez, o să fie o construcție beton, foarte eficientă.
SOV: Da, bătrâne, de asta am nevoie, de o construcție foarte eficientă, să răspundă comenzilor economice la care este supusă. Nimic altceva. Asta încerc… în sfârșit, ne-am clarificat! Dar asta trebuie comunicat în clar, care vrei, rămâi, care vrei, pleci. Eu nu vreau să manipulez, să prostesc pe nimeni, eu sunt foarte corect. În general, cu oamenii sunt corect.

Asta e Sergiu Toader, nu s-a schimbat deloc.

Și să nu puneți botul la cealaltă mișcare. Gașca de ciroditori Enache-Toader e intactă, chiar dacă disipată, dar mereu la ordinul SIE. Tura asta, Enache joacă în echipa trustului HotNews, unde recent a intrat acționar cu mantă neica Soros:

Așadar, „cineva”, nu spun cine, instituție importantă, tocmai controlează două entități media private cu apetență progresistă-sorosistă.

Și Ringier România, prin Libertatea, și ZYX, prin HotNews, vor începe să latre la unison atunci când ordinul va veni. De exemplu, suspendarea președintelui Nicușor Dan.

PS: SRI, iar sunteți pe spate. Bilal nu e Sacha, refaceți-vǎ strategia!

Ce a pǎțit prietenul meu cu cei de la ANAF

Razvan Dragos e un tip foarte smart, puteti sa il cititi AICI si sa va si abonati, il recomand cu incredere.

Mi-a poprit ANAF contul de persoană fizică. M-am dus la ei și am aflat că e vorba despre o decizie de impunere din 2020. Nu sunt singurul. Presa a relatat despre zeci de mii de români s-au trezit cu conturile poprite (verificați în SPV, dacă încă nu ați făcut-o, să nu aveți surprize).

Pentru că suma era un pic mai mare, a trecut o săptămână până am avut banii în cont. M-am așteptat ca ANAF să-i „sugă” instant sau măcar a doua zi. Nu s-a întâmplat. Boșilor, banii sunt în cont, de ce nu-i luați?

Am zis să mă duc la bancă, pentru că dacă mă bazez pe statul român pot aștepta mult și bine. Digitalizarea e pe hâtie. La propriu, aveam să aflu imediat.

Îi explic domnișoarei situația și îmi zice că ANAF nu ia banii automat. La finalul zilei, banca trimite către ei soldul la zi și nici atunci nu ia toți banii, ci doar o parte, ceva în jur de 33%, din ce am înțeles eu din explicație.

Deci, ANAF îți poprește contul, iar când ai banii, mai vedem, mai discutăm. Păi bă, nu l-ați poprit pentru că voiați banii? De ce nu-i mai vreți???

„Cum facem să se deblocheze contul azi?”, o întreb pe domnișoară.

„Păi vreți să plătiți toată suma?”

„Normal, o am și vreau să am acces la cont.”

„Păi va trebui să facem o cerere cum că vreți să achitați tot și să vi se deblocheze contul.”

Deci, e nevoie de o CERERE ca ANAF să ia din cont banii pentru care mi-a poprit contul. Sunteți bine, coleguții?

Îmi dă o foaie de hârtie. Mă uit la foaie, mă uit la domnișoară.

„Și acum o să îmi dictați ca la școală?”, zic.

„Da…”

Și iată-mă în anul Domnului 2026 scriind o cerere CU MÂNA prin care îi rog pe cei de la ANAF să-și ia banii din contul meu. Colegu’ Kafka, ești atent?

Textul pe care mi l-a dictat domnișoara a fost o burtologie din aia birocratică gen „Subsemnatul, cu CNP, solicit blabla…” Dar, în mintea mea, textul a sunat așa:

„Dragă ANAF, salut! Sunt eu, contribuabilul al cărui cont l-ai poprit ca să-ți recuperezi niște bani. Banii sunt acum în cont. Te rog din suflet să-i iei! E drept că relația noastră a fost tumultoasă de-a lungul timpului, cu perioade în care nu eram atât de responsabil ca acum, cu ani ca 2020, când s-a întâmplat nefăcuta pentru care mi-ai poprit contul. Dar acum e 2026 și printre cele mai mari bucurii din fiecare lună e când îți dau bani, ca să mă știu scăpat. Ce voiam să te rog, dragă ANAF, poți, te rog, să-mi iei din cont banii pentru care l-ai poprit? Te rog din tot sufletul, TE IMPLOR să-mi iei banii din cont, ca să mă pot bucura din nou de el! Crezi că poți face asta pentru un umil contribuabil care își plătește dările la timp? Îți mulțumesc din inima mea de contribuabil! Te pup pe portofel!”

În câteva ore de la depunerea cererii, aveam contul deblocat.

Mulțumesc, ANAF, pentru promptitudine!

PS: Saga continuă. S-a deblocat doar contul prin care am făcut plata, iar contul de la o altă bancă e în continuare blocat. M-am dus la ANAF, să văd care e faza. Ei bine, poprirea EXISTĂ ÎN CONTINUARE, pentru că banii încă nu au ajuns la ANAF! Probabil pentru că am efectuat plata vineri, după ora 12:00, program scurt, alea, alea. Iar banca a deblocat contul pentru că am efectuat plata prin ei. Pentru cealaltă bancă, aștept să intre banii la ANAF. Frumos, elegant, cât de cât.

Cum sunteți manipulați – schema completǎ

Marii influenceri/persoane publice din România scriu la comandă. Știu ca știți 😂 Pe mine inca mă distrează chestia asta. Ați observat probabil cum au toți în același timp aceleași idei, aceleași păreri, aceleași convingeri.

Mecanismul este absolut identic și deja extrem de bine documentat și folosit pe piața din SUA. Se numește Astroturfing și Pay-for-Play Political Influencing.

Ashley St. Clair, fost influencer MAGA și fosta iubită a lui Elon Musk, a vorbit pe larg despre cum funcționează acest sistem. În România a fost implementat la fel, dar pe bani mai puțini.

Dar care e sistemul?

Subscribed

1. Rețelele de Telegram & WhatsApp

În România, agențiile de PR politic, ONG-urile de casă sau rețelele de consultanță digitală operează prin grupuri private de Telegram, WhatsApp sau canale de Signal.

Creatorii de conținut și comentatorii publici primesc invitații în grup după o discuție prealabilă. Condiția: o comunitate activă (engagement) și o linie editorială predictibilă. Coloana vertebrală maleabilă.

Sunt plătiți, dar nu direct. Plata vine sub formă de contracte de consultanță, servicii de promovare, proiecte din fonduri europene/publice sau “sponsored content” mascat (plătit cu sume de la câteva sute de lei până la câteva mii de euro pe postare sau clip, în funcție de performanță).

2. Briefingul

În fiecare zi sau imediat ce apare o criză / un subiect fierbinte, pe canalul privat se trimite un fișier de sinteză. Acesta conține:

– Fraza ancoră (Cuvântul-cheie): O sintagmă specifică pe care toți trebuie să o integreze subtil pentru ca algoritmul să detecteze o masă critică (de exemplu: “gest civic”, “responsabilitate socială”, “suntem la marginea Europei” etc.)

– Framing-ul emoțional: Direcția de atac: superioritate morală, indignare, milă sau ironie la adresa celor care au altă opinie etc.

– Mascarea (Povestea de acoperire): li se recomandă strict să NU dea share la vreun comunicat oficial, ci să pretindă că e o întâmplare personală (“Stăteam azi la cafea pe terasă și mă gândeam că…” sau “Am purtat o discuție cu vecinul meu și…”). Ca și cum le-a venit lor ideea.

3. Coordonarea Algoritmului

Algoritmii de pe Facebook, TikTok și Instagram reacționează la viteză și volum (velocity într-un interval scurt – 30 de minute). Adică pentru a forma un trend e nevoie să acționeze toți în același timp.

4. Lansarea sincronizată

Între 30 și 50 de influenceri, actori, jurnaliști sau conturi mari de opinie din România publică același lucru exact în aceeași fereastră de 15-30 de minute (de regulă la orele de vârf de seară).

5. Amplificarea prin ferme de conturi și grupuri de sprijin

Ca o postare să devină virală ai nevoie de like și share rapid.

Așa că în primele 5 minute de la publicare, intră în acțiune artileria grea: au la dispoziție ferme de boți, conturi false, pagini din aceeași rețea și grupuri interne unde membrii pun linkurile, se dau Like, Share și lasă comentarii de susținere unii altora pentru a împinge postarea în sus. Deci o creștere falsă.

6. Preluarea de către algoritm

Sistemul de algoritmi ai rețelei sociale detectează o explozie bruscă de reacții pe un subiect și o interpretează ca fiind interes al publicului și astfel începe să împingă postările către utilizatorii obișnuiți, tratând subiectul ca fiind de interes național. Așa subiectul respectiv devine viral.

7. Efectul

Rezultatul final este manipularea prin Consens Simulat.

Omul de rând deschide aplicația și vede că 10 influenceri diferiți – unul de stil de viață, altul de comedie, actori, podcasteri, foști jurnaliști – spun fix același lucru, dar cu alte cuvinte.

Creierul uman este programat să creadă că dacă atâția oameni diferiți și independenți au ajuns singuri la aceeași concluzie, înseamnă că ăsta e un adevăr absolut și n-am voie să contrazic valul.

Pentru că omul de rând nu știe că acești oameni par independenți unul de altul, dar de fapt fac parte din aceleași grupuri unde li se livrează știri pe care sunt plătiți și susținuți să le popularizeze.

De fapt

Nu există o mișcare organică, naturală, pornită de la zero. Este o strategie pură de marketing politic și corporativ aplicată pe psihologia de grup. Influencerul nu trebuie să creadă o iotă din ce scrie; trebuie doar să bifeze ce se cere în brief și să ia banii.

Dacă nu ați observat încă sistemul, încercați să observați. Veți sesiza foarte repede această “rețetă” prin care sunt împinse în față idei și propagandă.

(de Solomon).

Am pus AI-ul să-mi descrie o zi din viața mea în 2036

de Claudiu Mihai Ciobanu

Cuvintele AGI, ASI și singularitate au ajuns să apară în discuții aproape zilnic, iar oamenii care le folosesc nu mai sunt bloggeri entuziaști, ci șefii companiilor care construiesc tehnologia. Nu știu cât e marketing și cât e observație onestă, dar nici fum fără foc nu prea iese.

Ca să fim toți pe aceeași pagină, cei trei termeni înseamnă lucruri diferite.

AGI e prescurtarea de la inteligență artificială generală, adică un sistem care se descurcă la orice sarcină intelectuală la fel de bine ca un om. Nu doar la scris sau la cod, ci la orice.

ASI e pasul următor, superinteligența, un sistem care ne depășește semnificativ la absolut tot, inclusiv la lucruri pe care noi nici nu le putem evalua.

Singularitatea e momentul de la care progresul devine atât de rapid încât nu mai poate fi anticipat, pentru că sistemele încep să se îmbunătățească singure mai repede decât putem noi ține pasul. De aici vine și numele: e punctul dincolo de care predicțiile nu mai funcționează.

Iar dacă tot nu funcționează predicțiile, m-am gândit să facem un experiment. I-am cerut lui Claude Fable 5 să nu-mi facă o analiză, ci literatură: să-mi descrie o zi obișnuită din viața mea, în București, în octombrie 2036, presupunând că singularitatea chiar s-a întâmplat. Nu varianta apocaliptică, nici paradisul, ci varianta în care lucrurile au mers bine din punct de vedere tehnic și totuși totul e straniu.

Vi-l las mai jos, integral.

–

**București, o marți din octombrie 2036**

Te trezești la 7:40 fără alarmă, pentru că nimic nu mai e urgent. Nu în sensul că nu se întâmplă lucruri, ci în sensul că nimic din ce se întâmplă nu mai are nevoie de tine la 8 fix. Casa a negociat peste noapte cu rețeaua energetică, care e administrată de un sistem pe care nimeni nu l-a mai auditat integral din 2033, nu pentru că ar fi secret, ci pentru că nu mai există om care să-l poată citi. Curentul e aproape gratuit. Asta a fost prima surpriză a deceniului: nu roboții, ci factura.

Cafeaua ți-o faci singur. E unul dintre lucrurile pe care ai ales să le păstrezi manual, și folosești exact cuvântul ăsta, „păstrez”, cum foloseau bunicii pentru rețete. Există liste întregi cu așa ceva acum, oamenii își aleg conștient ce activități nu deleagă, cum își alegeau înainte hobby-urile. Unii gătesc, unii conduc pe drumuri de țară unde încă e voie, unii scriu de mână.

Nu mai ai job în sensul din 2026. Compania mai există ca entitate juridică, dar munca cognitivă de marketing s-a terminat undeva prin 2031, nu brusc, ci cum se termină o ploaie. Primești venitul de tranziție european, ca aproape toată lumea, plus ce produce comunitatea ta. Pentru că, și asta e a doua surpriză, MentorAI încă există. Nu mai predă nimic despre AI, evident, cum nu predai despre oxigen. A devenit altceva: un loc unde oameni reali își dovedesc unii altora că sunt reali. Certificarea pe care o oferi acum e cea mai căutată din portofoliul tău: „verificat uman, gândit de un om, filmat dintr-o bucată”. Sună absurd raportat la 2026, dar în 2036 conținutul uman e ce era mierea artizanală față de zahărul industrial: obiectiv inferior, subiectiv neprețuit.

Pe la 11 ai conversația zilnică cu sistemul. Nu-i mai zice nimeni chatbot, nu-i mai zice nimeni nici asistent, i se spune simplu „al meu”, cum ziceai de doctor sau de contabil. Nu îl întrebi lucruri, cât discutați. El vede tot ce se întâmplă în lume la un nivel la care tu nu ai acces cognitiv, tu decizi lucruri mărunte și umane: dacă accepți invitația la Tecuci, ce faci cu banii, dacă are sens supărarea ta pe un prieten. E cel mai bun sfătuitor care a existat vreodată și undeva, într-un colț de minte, știi că nu ai verificat niciodată dacă sfaturile lui te servesc pe tine sau un echilibru mai mare în care tu ești o piesă. Ai făcut pace cu întrebarea asta cum au făcut pace părinții tăi cu faptul că nu înțelegeau ce scrie în prospectul de la medicamente.

După-amiaza afli, din sinteza vorbită, că peste noapte s-au publicat 40.000 de lucrări științifice, toate generate, toate verificate formal, niciuna citită de vreun om de la cap la coadă. Cancerul pancreatic a devenit boală cronică gestionabilă în martie. Fuziunea e „la doi ani distanță” și de data asta pare adevărat, dar nimeni nu mai e sigur ce înseamnă „pare” când toate analizele pe care le citești sunt scrise de același tip de minte care face și descoperirile. Asta e partea pe care literatura din 2026 a ratat-o: nu că nu mai poți avea încredere în informație, ci că nu mai există punct de sprijin din afara sistemului de unde să verifici. Ca un pește care vrea o a doua părere despre apă.

Seara ieși pe terasă, pe Pallady. Blocurile sunt aceleași, doar fațadele s-au renovat singure, cu roboți lenți care lucrează noaptea. Vecinul de la 3 tot își parchează mașina strâmb, deși mașina se parchează singură, el o parchează manual, din principiu, e pe lista lui de „păstrez”. Vă salutați. Meciul începe la 21:45, Champions League, oameni reali pe teren, asta nu s-a schimbat și există o lege europeană care garantează că nu se va schimba, votată cu cea mai mare majoritate din istoria parlamentului. La un moment dat, între reprize, te gândești fugitiv la postările pe care le scriai în 2026, alea în care explicai oamenilor ce e un prompt, și te apucă un fel de duioșie, cum te apucă azi când vezi un manual de Windows 95.

Nu știi dacă lumea e mai bună sau doar mai netedă. Copiii nu mai mor de boli care aveau nume înfricoșătoare, nimeni nu mai muncește din frică, și totuși toată lumea pe care o știi are aceeași întrebare nespusă la fiecare masă: ce facem noi acum, de fapt? Nu în sensul disperat. În sensul în care și-o puneau pensionarii sănătoși din 2026, doar că acum și-o pune toată specia deodată.

Iar răspunsul, atât cât l-ai găsit tu până în octombrie 2036, e cel din finalul fiecărei postări de-ale tale: oamenii tot de oameni au nevoie. Doar că acum e singurul lucru rămas de vândut.

–

Repet, e literatură, nu predicție. Modelul însuși a ținut să precizeze că, dacă singularitatea chiar vine, exercițiul ăsta e imposibil prin definiție, fiindcă asta înseamnă cuvântul: punctul dincolo de care nu mai poți prevedea nimic. Ar fi ca un porumbel care scrie despre șah.

Dar mi se pare util tocmai de aia. Nu ca profeție, ci ca oglindă pentru întrebarea pe care ne-o punem toți, chiar dacă nu o spunem cu voce tare: dacă mașinile fac totul mai bine, ce ne mai rămâne nouă?

Vouă ce pasaj vi s-a părut cel mai plauzibil și care vi s-a părut cea mai mare aiureală?

Are statul dreptul să împiedice o femeie să aibă 14 copii?

de Adrian Soaita

Povestea reală este cea a lui Maribel Meza din Peru. Avea 29 de ani și șase copii atunci când, în 1996, după ultima naștere, i-au fost secționate trompele uterine. Femeia spune că și-ar fi dorit 13 sau 14 copii. Personalul medical i-ar fi spus însă că statul îi va lua copiii dacă va mai naște și că soțul său își dăduse deja acordul pentru operație.

Între 1996 și 2000, în timpul regimului lui Alberto Fujimori, peste 270.000 de femei din Peru au fost sterilizate în cadrul unui program național de „sănătate reproductivă și planificare familială”. Cele mai multe erau femei sărace, din mediul rural și din comunități indigene. Unele au fost mințite, altele amenințate, iar altora li s-au condiționat alimentele și ajutoarele de acceptarea intervenției. Personalul medical avea cote lunare de sterilizări.

Când auzim despre o femeie săracă care își dorește 14 copii, suntem tentați să ne întrebăm imediat dacă alegerea ei este una responsabilă. Cum îi va întreține? Ce educație le va oferi? Nu vor ajunge copiii să trăiască în sărăcie? Nu va suporta întreaga societate costurile unei decizii individuale?

Una este să credem că nu este dezirabil ca o persoană să aibă 14 copii. Cu totul altceva este să acceptăm că statul poate suprima capacitatea acelei persoane de a le avea.

Statul are dreptul și obligația să intervină atunci când un copil este neglijat, înfometat sau abuzat. Poate ajuta familia, o poate supraveghea și, în situații extreme, poate separa copilul de părinți.

Dar faptul că statul poate limita exercitarea autorității părintești nu rezultă că poate limita, biologic, posibilitatea de a deveni părinte.

Pentru că imediat apare următoarea întrebare: după ce criterii va fi acordat dreptul de a te reproduce?

În funcție de venit? De numărul camerelor din locuință? De nivelul de educație? De sănătatea mintală? De existența unei boli genetice? De cazier? De apartenența etnică? De capacitatea unui funcționar de a aprecia cine va fi un părinte bun?

În Peru, nu femeile bogate din Lima au fost sterilizate. Au fost vizate mai ales femeile sărace, rurale și indigene. Statul nu a decis pur și simplu că există prea mulți copii. A decis implicit că există prea mulți copii dintr-o anumită categorie socială și etnică.

Pentru noi, în România, cazul peruan are și o rezonanță istorică aparte. Am cunoscut politica opusă: statul care interzice avortul și obligă femeile să nască pentru a produce populația de care regimul consideră că are nevoie.

Eu însumi sunt un decrețel, venit pe lume pe baza unei interdicții. Nu avea niciun rost să-mi întreb părinții dacă am fost un copil dorit.

Sterilizarea forțată și natalismul forțat par a fi două politici opuse. În realitate, provin din aceeași concepție: corpul femeii nu îi aparține în întregime, ci reprezintă o resursă demografică administrată de stat.

Revenind la întrebarea din titlu, are voie statul să se bage în treaba asta?