Autor: Lia Lucia Iepure
3 august. Ziua Timișoarei. Filarmonica Banatul. Ședința festivă a CLT. Sala plină, lumea din sală, timișoreni, dar și oaspeți din alte orașe, eram în așteptarea momentului decernării premiilor. Despre laureați, în general, nu mai reiau. Dar despre unul anume, nu pot să nu las ”urme” editoriale, deși la ora la care scriu aceste rânduri, deja ”domnul” facebook și-a luat misiunea în serios, au apărut relatări, dar și opinii, legate de un domn, devenit ”cetățean de onoare”, dar mai ales, devenit dintr-un timișorean, aproape simpatic, un dâmbovițean neaoș, căruia IL Caragiale îi spunea, simplu, Mitică.
Virgil Ianțu, căci despre el este vorba, la micronul în fața căruia așteptam noi, mai bănățeni, mai clasici, mai răbdători, să grăiască cuvinte memorabile, a avut un mic discurs de introducere, care ne-a amuțit de dezamăgire. Zise el, din vârful unei limbi plină de otrava invidiei și a orgoliului, cel mai mare păcat al nostru, al oamenilor, așa cum spune Hristos (Virgil este fiul unui preot, deci mă aștept să priceapă): ” Dragii mei, nu e un moment foarte ușor pentru cine ajunge în această poziție, în această postură. Vreau pentru început să mulțumesc Consiliului Local, să mulțumesc primăriei, domnului primar (să nu uităm că i-a făcut campanie în 2024, mergând pe malul răului Bega, și spunând că Timișoara este curată, în vreme ce noi vedeam cât este de murdară și criticam asta – nr), dar să știți că refuz să consider că premiul acesta sau acest titlu este doar al meu… (râde) și continuă. V-ați speriat puțin, știu. Eu măcar am calitatea să pot refuza. Alții refuză ce nu li s-a propus.”
Cu fața îmbătată de un râs ce sugera satisfacția totală a unei neputințe umane, invidie, refulare profundă, cu un rictus pe care nu mi-aș fi dorit să-l văd pe fața unui om, bănățean pe care-l consideram educat, am simțit pumnii și palmele date unui om minunat, iubit, acasă la el, Dan Negru, la care făcea referire. În vreme ce Ianțu perora, Dominic Fritz râdea pe sub mustață (cum se zice), Fritz care nu a ieșit să spună că nu el i-a propus lui Dan Negru titlul de cetățean de onoare, ci PNL. Iar Dan Negru, atunci când a spus că nu dorește un titlu conectat la politică, exact asta nu dorea. Nu dorea să existe suspiciunea unei îndatorări politice. Oricum, PNL a devenit doar un vector de comunicare pentru campania de strângere a susținătorilor pentru acest titlu, în onoarea lui Dan Negru. Timpul a fost prea scurt, lucrurile nu s-au închis.
Or, dacă vorbim despre politică, Virgil Ianțu a fost conectat la campania din 2024. Stau dovadă clipurile, mesajele etc.
În discursul său de început, Dominic Fritz a vorbit despre nevoia de armonie în comunicare, despre faptul că este prea multă ură în discursul public, că la Timișoara nu trebuie să fie așa, un bla-bla ce suna bine, mai un pic, și iarăși îl credeam.
Apoi, a intrat în scena festivă el, Virgil Ianțu, plin de orgolii, narcisism, duritate acoperită de nuanțele francheții, ca și cum așa trebuie să fie.
Păcat, Virgil Ianțu, jocul a fost pervers. Jocul. Bine?
Pentru eventuale reparații ale imaginii proprii, aș recomanda, în numele unui mare număr de prieteni, oameni faini și inteligenți, puțină umilință, un ”Iartă-mă, dragă Dan Negru” și unul ”Iartă-mă, dragă Cimișoara!”, nu am știut ce fac.
Sursa: ziuadevest.ro
