Autor: Alexandru Bănoi
MIRCEA M. IONESCU
31 octombrie 1945 – 19 iulie 2026
- Alo, domnul Mircea M. Ionescu?
- Da! Cu cine am onoarea?
- Sunt Pilu Alex Bănoi, redactor la TVR Cluj.
- Spune stimabile, te pot ajuta sau te pot încurca?
(toamna anului 2006)
DE CE, MIRCEA?
Așa a început „colaborarea” mea cu viitorul meu prieten Mircea M. Ionescu.
Nici nu știu cum să continui, n-am inspirația și nici harul pe care creatorul de „Idoli și legende” le-a avut în această competiție continuă cu publicul. Mircea a avut un dialog continuu între teatru și fotbal, în permanență a avut răbdare și… eleganță. A știut perfect disputa dintre papion și tricou. Meciul dintre scena de teatru și terenul de fotbal a fost câștigat, de fiecare dată, de Mircea M. Ionescu.
Am avut multe întâlniri cu Mircea dar nu îndeajuns. De Mircea M. Ionescu nu te poți sătura, el nu-ți dă dreptul la dietă. Te provoacă de fiecare dată. Mi-au intrat în trup și nu se mai despart de mine niciodată spusele lui: „simțeam că trebuie să scriu, dar nu atât pentru mine, cât pentru ceilalți”.
Mircea M. Ionescu a învățat publicul să „joace” și fotbal dar și teatru. Pasele între cronicarul sportiv, de excepție, și dramaturgul plecat din cartierul Chibrit au avut precizie pe tabela de marcaj a sufletului. A driblat moartea (și nu o dată), viața l-a deposedat de multe bucurii, dar sprijinit de „facultatea vieții care a fost… taximetria americană” a dus meciul și după fluierul arbitrului sau căderea cortinei.
Mircea M. Ionescu era veșnic îndrăgostit, de orice, chiar și de o frunză banală din copacul vieții. S-a îndrăgostit de fiica lui fiica lui Fidel Castro, aruncându-se spre poezie și serenade albastre. Versurile se plimbau în interiorul lui spre lumina publicului (a dorit asta):
„ … prinde viață,
Eu
Mă înec în lacrimi!
Pentru el?
Pentru mine?
Ce va fi mâine?
Niciodată,
Nu mai prind alt sfert de veac…”
(Condamnat la Libertate, Un sfert de veac – New York, 2015)
Te contrazic Mircea! Tu ai prins nemurirea veacului!
La prima mea întâlnire (n.n. acum exact 20 de ani) i-am „cerșit”… viitorul meu. Mi-a plăcut ideea lui de a „scormoni” printre „Idoli și Legende”. L-am întrebat dacă este de acord să „desenez jurnalistic” o emisiune tv intitulată simplu „Poveștile lu’ Pilu’? M-a privit precum un dascăl elevul leșinat de emoție și mi-a spus (printre altele) – „Pilu (n.n. am ajuns să ne tutuim), tu ce faci acum este o atitudine pe cale de dispariție. Cum poți să ai bun simț într-o lume a presei nebună și plină de cerșetori? Nu accept ca presa să fie bișniță. Dragul meu, eu te ajut să fii antropologul ce-mi duce ideea mai departe”. Acum două decenii ne-am despărțit de la o terasă din Parcul Tineretului (n.n. aproape de cămăruțele lui tapetate cu cărți) cu o decizie. I-am urmat-o și îi mulțumesc.
La acea terasă ne-am mai revăzut (și nu numai acolo), am șuetat vrute și nevrute, am râs, am și plâns. Ne-am citit și ne-am… răsfoit.
Eleganța lui rămâne greu de explicat dacă n-ai atins măcar odată scena unui teatru, dacă n-ai suferit în tribuna arenei alături de echipa favorită.
Dramaturgii scriu rar poezii, dar Mircea nu acceptă cuvântul rar. Indiferent de timpul lui biologic el a fost și rămâne un adolescent. Saltul de la gazetărie la poezie e precum o pasă a lui Gicu Dobrin spre public. Wow! Mircea se revoltă în fața nedreptății, el nu acceptă desenul clasic, el vrea contradicție de culoare și lacrimi de bucurie. Dezbaterile lui interioare m-au supus în permanență la atenție.
Dramaturgia și cronicile lui sportive parcă au avut în permanență un surplus de manifest. Conștiința lui era (și este) nu m-a lăsat niciodată indiferent. Mircea nu a furat libertatea, el a cucerit-o.
Mircea a avut (și are) un aer de luciditate ce uneori te înspăimântă, târziu am înțeles de ce aici (în România) piesele lui se joacă așa de greu, el ca de altfel mulți alți români, e „mai acceptat afară”.
Mircea am să-ți duc dorul și crede-mă că nu am putut înțelege de ce n-ai avut răbdare să vezi finala campionatului mondial. De ce? Mi-ai promis că: „…eu sunt prizonierul vieții, moartea o țin la ușă și-mi bat joc de ea…” De ce, Mircea?
Rămân cu îmbrățișările tale, cu tot ceea ce n-am avut timp să ne spunem…
Atunci când încheia un text de teatru Mircea plângea. Da. Plângea!
Iartă-mă!
PS.
TVR Cluj
Luni și marți (20 și 21 iulie)de la ora 21:30
Difuzare emisiunea „Poveștile lu’ Pilu”
Premiera: 30 septembrie 2015
Se poate vedea live și pe tvr.ro
