În pastila sa de duminică, publicată pe Cristoiu Blog, jurnalistul Ion Cristoiu a vorbit despre capodopera preotului-regizor Ciprian Mega, „21 de rubini”, descriind pe scurt câteva dintre fazele emblematice din film, astfel încât să stârnească interesul și curiozitatea auditoriului, îndemnându-i pe oameni să vizioneze filmul în această seară, de la orele 22:00. Pelicula va fi difuzată pe postul de televiziune Realitatea PLUS.
„Astăzi seară, 6 mai, a doua zi de Paște, de la ora 22:00, Realitatea PLUS va difuza filmul ’21 de rubini’. Este o mare lovitură de presă, o mare lovitură pentru film și un prilej pentru dvs. să vedeți un film excepțional! Eu l-am văzut și despre acest film am vorbit un pic în cadrul interviului cu regizorul Ciprian Mega. Stimați telespectatori, îmi permit să vă spun câteva lucruri, fără să vă dezvălui prea mult acțiunea, pentru că acest film, așa cum s-a văzut și din interviul meu, a fost și este supus unui mare risc: riscul de a fi văzut nu ca un film, ci ca un articol de ziar sau ca un talk show la televiziunile de știri. Vă spun din start: ’21 de rubini’ este un film. Este un film mare, dar trebuie să-l vedeți ca film. Eu l-am văzut ca film și l-am apreciat ca atare. Din nenorocire, el a fost interpretat de o anumită parte, de unii care se numesc suveraniști, că este un film anti-occidental, anti-LGBT, împotriva Statului Paralel. Cealaltă tabără, TFL-istă, a luat în serios acuzațiile acestea și a pornit o campanie împotriva filmului.
Regizorul, tocmai pentru a păstra caracterul de film, a surprins niște caractere, a construit povestea cu niște oameni, cu emoțiile lor, cu slăbiciunile lor. Există multe personaje care pot fi identificate cu persoane reale. De exemplu, pe Traian Băsescu îl veți identifica ușor în faptul că era la piscină, că era ușor mojic, că ăsta e Traian Băsescu, și că e chelios, cam atât. Totuși, să nu începeți să căutați cine-i cutare sau cutare; filmul rămâne film, operă artistică, cu oameni. Tocmai pentru a evita această identificare, regizorul, care este și scenarist, a glisat timpurile. Veți vedea acolo și perioada cu mască, și perioada de Jihad a binomului SRI-DNA, veți vedea și aluzie cu războiul din Ucraina.
Care este esența acestui film? Este una dramatică și personajul care mie mi-a plăcut cel mai mult și care pe mine m-a impresionat este muncitorul. Lucrează la balastieră, are o nevastă care merge la preot acolo, vrea să-și dea fiul la seminar și pentru asta trebuie să dea bani popilor, nomenclaturii bisericești. Este un personaj fascinant! Mai întâlnești asemenea personaj la marii regizori ruși. El este un om simplu, talpa țării, asta e lumea lui, cu problemele lui. După asta, vine lumea nomenclaturii bisericești. Pe mine mă miră că au dat filmul, pentru că acest film pune la îndoială nomenclatura bisericească, care este la fel și în biserica rusă. La ora actuală, Biserica Ortodoxă Română, a devenit un sprijin al statului, un instrument al statului; se înscrie, alături de instituțiile de forță, ca fiind de partea statului și nu a cetățeanului. Partea aceea de corupție, că trebuie dată mită pentru a intra la seminar, nu e o noutate. Unii o văd ca pe un atac la BOR, dar, de fapt, este un lucru deja bine cunoscut. Cel mai grav lucru dezvăluit în acest film este nomenclaturizarea bisericii, cu ierarhii, episcopi, palate, odăjdii, bani, putere, jocuri. Această nomenclatură bisericească este pusă (și aici este caracterul ultra-periculos pentru nomenclatura bisericească, din România sau din Rusia) în contrast cu acel preot Alexie. Acest preot este dat afară de biserică, dar lumea vine la el. Sunt mulți ca el în România, preoți, duhovnici, călugări, călugărițe, care au duh și care sunt alături de acest om simplu și de problemele celor ca el. Restul, nomenclatura bisericii, nu are nicio treabă cu oamenii. Asta este și partea pozitivă în toată această lume mizerabilă.
O altă lume este lumea nomenclaturii democratice, care face chefuri, care petrece, trăiește bine, face afaceri (din care face parte și primarul, excepțional interpretat de Dorel Vișan). Și ultima lume este cea a reprezentanților stăpânului, adică reprezentanta UE și reprezentantul Americii. De la prestația acestor două personaje, s-a ajuns la concluzia că filmul este anti-occidental. Nu este deloc anti-occidental, câtă vreme arată că în biserica ortodoxă este corupție. Nu! În primul rând că atât reprezentanta UE, cât și reprezentantul Americii sunt oameni. Există un moment acolo de LGBT-ism, în care reprezentanta UE, o italiancă care interpretează foarte bine, se repede să o sărute pe procuroare. Eu n-am văzut nimic din critica LGBT. Sigur că se sugerează că procuroarea era sprijinită în ascensiunea ei de reprezentata UE, pentru că era îndrăgostită. Americanul, care e un personaj și mai impresionant, este interpretat de Mickey Rourke. Sigur că ei doi se poartă aici ca într-o colonie, pentru că așa și este. Ambasadoarea SUA în România este o amărâtă de funcționară, a 15-a roată la căruță în Departamentul de Stat, dar în România este guvernator, face ce vrea ea; cred că s-a mirat și ea când a ajuns aici că noi îi pupăm mâna! Asta este lumea cea mai îndepărtată de omul acela de rând, o lume de cuvinte mari. O să vedeți la început cum vorbesc despre democrație și, de fapt, se vede din destinul acestei procuroare, care trebuia să devină procuror general, cum fiecare voia să-și facă propriile jocuri.
Merită văzut filmul! O idee foarte interesantă din film este când reprezentata UE face teoria fricii și spune că ‘decât să-i arestăm, mai degrabă îi șantajăm’ și aici se poate glosa mult. Eficiența uriașă a fricii s-a văzut în pandemie. Atunci s-a rupt șira spinării a omenirii. Atunci omul a devenit vierme. Gândiți-vă că intelectualii, jurnaliștii, care au fost folosiți pe post de bulan al puterii, chiar credeau. Atunci au învățat frica, acum lungesc războiul din Ucraina.”
